Anxietatea reprezintă o componentă deosebit de importantă, constituindu-se ca un element fundamental în sportul de performanță, mai ales prin prisma faptului că poate determina blocaje la nivel cognitiv şi poate determina reacţii somatice directe care, implicit influențează maniera în care sportivul performează, maniera de asumare a deciziilor, relaționarea cu colegii şi toleranţa la stres şi frustrare în perioadele de pregătire şi competiţionale.
Astfel, anxietatea devine un element de interes în sportul de performanţă atât pentru antrenori şi sportivi, cât şi pentru echipa tehnică auxiliară. Abordarea anxietății în sportul de performanță reprezintă un punct deosebit de vulnerabil, considerând două direcţii principale.
Anxietatea ca slăbiciune a sportivului?
Majoritatea indivizilor angrenaţi în activităţile de dezvoltare şi optimizare a performanţei sportive percep anxietatea ca o slăbiciune a sportivului, ca o caracteristică deficitară a acestuia, incompatibilă cu performanţa sportiva.
Anxietatea este la dispoziţia personalului specializat spre a fi activată sau dezactivată
A doua direcţie este aceea conform căreia anxietatea este o caracteristică care stă la dispoziţia personalului specializat spre a fi activată sau dezactivată după dorinţă sau nevoia de moment.
În realitate, alături de o predispoziţie înnăscută a fiecărui individ spre dezvoltarea unor stări de anxietate de o anumită intensitate, mediul social, experienţele personale şi sportive, precum şi mediul cultural au o importanţă majoră.
Anxietatea este o reacție normală a organismului
Atunci când vorbim de înaltă performanță, anxietatea este o reacție normală a organismului, considerând faptul că include capacitatea persoanei, ca unitate si entitate biologica, de a face fata, de a se adapta la condiții deosebite, care depășesc parametrii funcționali individuali.
Emoțiile de concurs sau anxietatea competițională
Acestea iau forma perceptivă a unei vulnerabilități pentru sportiv. În realitate însă, ne dorim sportivi relaxați în concurs? Sportivi cărora să nu le pese dacă câștigă sau pierd, dacă se accidentează sau nu, care să meargă la un eveniment sportiv ca în vacanță? Cu siguranță nu.
Emoțiile de concurs au un rol important. În primul rând semnalizează o situație necunoscută, cu un grad de noutate. Și este firesc așa – nici un concurs nu seamănă cu altul. Mediul se schimbă (locația, condițiile, infrastructura etc.), participanții (adversarii, arbitrii, oficialii de concurs etc.), gradul de dificultate – se modifică și ele. Iar organismul semnalizează schimbarea. De ce am vrea ca organismul nostru dă ne mintă?
În al doilea rând, emoțiile de concurs oferă capacitatea de a lupta, de a-ți depăși limitele, de a supraviețui. În realitate, emoțiile de concurs sunt semnalul de alarmă în lupta pentru a supraviețui. Sunt oare atât de nocive? De ce am vrea să scăpăm de ele?
Un sportiv de înaltă performanță nu elimină emoțiile de concurs, ci știe să le folosească
Arta oricărui sportiv de înaltă performanță nu este de a elimina emoțiile de concurs, de a concura relaxat, ci de a ști să folosească acest semnal în favoarea sa, de a le folosi ca o latură energetică generatoare de performanță. Nu emoțiile sunt problemă, ci răspunsul sportivului la ele și semnificația pe care le-o oferă; pentru că față în față cu excesul de adrenalină, sportivii fie fug, fie paralizează. Cei care luptă – reușesc.
Anxietatea acţionează ca un duşman atât timp cât o percepem ca atare şi devine un prieten atunci când vrem să ne sprijinim pe ea.
Pentru a putea folosi această stare în propriul beneficiu, în primul rând trebuie să ne schimbăm percepția asupra lor. Atât timp cât le privim ca pe un dușman, ele vor acționa ca un dușman, iar noi ne vom auto-sabota pentru a ne demonstra inconștient că am avut dreptate și ele ne împiedică în performanță.
Intensitatea anxietăţii depinde, în primul rând, de încrederea pe care sportivul o are în abilităţile sale, în pregătirea sa. Apoi, de semnificaţia pe care o oferă concursului, şi, în al treilea rând, de percepţia individuală asupra emoțiilor de concurs.
