În sporturile de echipă, dar și în sporturile individuale care au și probe pe echipă, „forța grupului”, tipurile de legături care se stabilesc la nivelul grupului reprezintă un element de o reală importanță. În sport, grupul este creat artificial, ceea ce determina dificultăți la nivel relațional.
Principalul element care poate crește productivitatea grupului sportiv este coeziunea. Coeziunea grupului se produce în momentul în care membrii simt că aparţin grupului, când se identifică cu valorile sale şi se integrează într-un climat corespunzător şi confortabil.
Coeziunea într-o echipă favorizează randamentul, dar şi dezvoltarea reciprocă sau creşterea interdependentă.
Factori facilitatori ai coeziunii
- Liderul şi capacitatea sa de a conduce grupul spre succes, utilizând întregul potenţial al membrilor.
- Interdependenţă. Nivelul de recunoaştere al importanţei celorlalţi, inclusiv echipa că întreg.
- Credibilitate şi încredere.
- Planificarea şi stabilirea obiectivelor.
- COMUNICAREA.
- Colaborarea şi efortul colectiv.
- Respect între membrii echipei.
- Competiţia tinde să intensifice coeziunea internă. De asemenea, victoria într-o competiţie poate determina “plăcerea” participării la viaţa grupului, poate determina dezvoltarea sentimentului de încredere în valorile grupului, în puterea acestuia, un sentiment de securitate şi de mândrie a aparţinerii. Acestea determină identificarea afectivă a membrilor cu grupul.
Factori inhibitori ai coeziunii
- Conflictul
- Neasumarea de riscuri
- Neasumarea responsabilităţii
- Comunicare deficitară
- Atmosferă tensionată
- Obiective de performanţă slab definite
- Atacarea personalităţii
- Inconsecvenţă
- Criticile
- Luare deciziilor fără înştiinţarea echipei
- Neparticiparea la luarea deciziilor echipei
- Neluarea procesului în serios
De aceea este important că în cadrul grupurilor sportive să se realizeze un echilibru între aceste 2 situații, astfel încât acesta să poată fi eficient, însă nu autosuficient..
Ce este coeziunea?
Coeziunea reprezintă starea unui grup care se manifestă prin dorinţa membrilor de a-şi petrece timpul împreună, prin plăcerea realizării unor activităţi colective specifice sportului sau extra – sportive, prin comportamente de apropiere şi prin comunicare constantă şi continuă.
Coeziunea include în sine elemente precum: legături strânse între membrii echipei, acceptare reciprocă, norme şi reguli elaborate de către membrii grupului şi autoasumate şi fixarea unui obiectiv comun conştietizat de către toţi membrii echipei şi asumat de către aceştia.
Când se produce coeziunea?
Coeziunea se produce atunci când membrii echipei simt că aparţin grupului, atunci când se simt integraţi în echipă, atunci când se identifică cu valorile sale şi atunci când se simt integraţi într-un climat corespunzător standardelor de performanţă, însă confortabil din punct de vedere psihologic.
În plus, coeziunea se produce atunci când grupul satisface trebuințele motivaționale ale fiecărui individ. De exemplu, satisfacerea nevoii de apartenență se produce atunci când sportivul se simte securizat în interiorul grupului, când simte că membrii grupului au încredere în el atât din punct de vedere performanțial, cât și din punct de vedere uman, iar el se poate baza pe oricare dintre membrii echipei; sportivul se simte valorizat, membrii echipei recunoscând calitățile lui și încercând să uzeze de ele în meci sau în afara spațiului competițional, sportivul este ascultat şi îi este permis să se exprime, fiind întărit pozitiv atât de către membrii grupului, cât şi de către antrenori.