În sport lucrăm cu cifre, cu măsură și, la nivel de performanță, cu lipsă de măsură. În suișurile și coborâșurile drumului către succes sunt obstacole, pierderi semnificative și dureroase, dar și episoade cronice de neputință. Însă așa cum spunea un antrenor cu har: Parcă totul este mai ușor când ești, așa, pe un val al fericirii și speranței ce te îmbie să faci surfing către viitor. Este ceva ce nu s-a măsurat niciodată- întinderea speranței (V. Hugo), și această speranță pune aripi și oferă bucuria libertății de a zbura.
Sportivii au un nivel al speranței mai ridicat decât nesportivii
Cercetările la nivelul domeniului au evidențiat pe de o parte că sportivii au, în general, un nivel al speranței mai ridicat decât nesportivii, iar nivelul acesteia poate prezice în mod semnificativ rezultatele sportive dincolo de variațiile legate de abilitățile motrice și de emoții (Curry și alții, 1997). Explorând relația dintre speranță și burn-out în perioade competiționale, studiile relevă că speranța este asociată cu sănătatea mentală și bunăstarea psihologică (Gustafsson și alții, 2010), dar și cu o viteză de reacție mai mare (Woodman, și alții, 2009).
Dar ce este speranța?
Speranța este credința conform căreia știm că ceva pozitiv se va materializa dacă vom continua drumul în direcția pe care ne-o dorim. Deși dorința (sau motivația) reprezintă un element esențial, speranța este mult mai mult de atât pentru că este însoțită de credința în posibilitatea unui rezultat favorabil, ceea ce îi conferă speranței un aspect cognitiv, mai degrabă decât emoțional și o distinge de conceptul de motivație (Lazarus, 1999).
În sport, speranța poate juca un rol crucial
Speranța are un rol crucial în susținerea performanței și în fața elementelor de criză. Atunci când sportivii sau antrenorii se confruntă cu obstacole și neputințe, speranța poate fi o forță care îi poate însoți în drumul către atingerea obiectivelor. De asemenea, speranța poate fi un factor de recuperare și de reziliență în fața eșecurilor sau a rănilor dobândite în mediul sportiv sau în mediul nesportiv, încurajând sportivii să se concentreze pe ceea ce pot face în continuare pentru a-și îndeplini obiectivele.
În plus, speranța poate contribui la o atitudine pozitivă și la o mai mare încredere în sine, care pot avea un efect pozitiv asupra performanței. Sportivii care au un nivel mai ridicat de speranță pot avea mai multă încredere în propriile lor abilități și pot fi mai puțin afectați de stresul competițiilor și de situațiile dificile.
Astfel, speranța este esențială în sport atunci când este asociată unei abilități dezvoltate de stabilire de obiective. În lipsa obiectivelor, speranța este doar un foc care arde fără a adresa vreun beneficiu.
Referințe:
Curry, L. A., Snyder, C. R., Cook, D. L., Ruby, B. C., & Rehm, M. (1997). Role of hope in academic and sport achievement. j. Pers Soc Psychol, 1257-1267. doi:10.1037/0022-3514.73.6.1257
Gustafsson, H., Hassmen, P., & Podlog, L. (2010). Exploring the relationship between hope and burnout in competitive sport. Journal of Sports Sciences, 1-10. doi:10.1080/02640414.2010.521943
Lazarus, R. S. (1999). Hope: An emotion and a vital coping resource against despair. Social Research, 653-678.Woodman, T., David, P. A., Hardy, L., Callow, N., Grasscock, I., & Yuill-Proctor, J. (2009). Emotions and sport performance: an exploration of happiness, hope and anger. J. Sport Exerc Psychol, 31(2), 169-188. doi:10.1123/jsep.31.2.169.
