Medaliat cu aur la 200 m liber, David Popovici a câştigat și la 100 m liber, stabilind un record continental la seniori. De asemenea, el a ocupat locul 3 la 50 m liber în cadrul Campionatului European de natație U23 (sub 23 de ani) de la Samorin (Slovacia). Popovici va participa, între 27 iulie și 3 august, la Campionatul Mondial de seniori de la Singapore.
Sportivul dinamovist și-a continuat recitalul la competiția rezervată tinerilor înotători de pe „Bătrânul Continent”. Bucureșteanul a câştigat, vineri, 27 iunie, medalia de bronz la 50 m liber. Aflat pe culoarul 5, el a fost cronometrat în 21,86 secunde. Medalia de aur a fost câştigată de portughezul Diogo Ribeiro (21,67s), iar „argintul” i-a revenit ucraineanului Vladislav Bukhov (21,74).
După această nouă reușită, David Popovici a notat pe Facebook: „Aur şi bronz la Campionatul European U23, Samorin! Două momente care încap în 24 de ore, dar care adună ani de muncă, sacrificii şi visuri. Sunt recunoscător pentru tot ce trăiesc şi pentru toţi cei care mă susţin necondiţionat. Mulţumesc echipei, antrenorilor şi vouă, celor care sunteţi alături de mine!”.

Apoi, David Popovici s-a calificat cu cel mai bun timp (47,38 secunde) în finala probei de 100 de metri liber. Iar sâmbătă, 28 iunie, a obținut medalia de aur. Și nu oricum, ci cu un timp (46,71 secunde) care reprezintă un nou record european al probei. Și care este, totodată, al doilea timp din istorie, după recordul mondial deținut de Pan Zhanle (46,40 secunde). Pe podium s-au mai clasat croaţii Jere Hribar (48,33) şi Toni Dragoja (48,67). Celălalt român din finală, Patrick-Sebastian Dinu, a ocupat locul 7, în 48,87 secunde.
Pentru David Popovici aceasta a fost cea de-a treia medalie de la Samorin, după „aurul” de la 200 m liber şi „bronzul” de la 50 m liber. După acest nou succes, dinamovistul a scris pe rețelele sociale că „limitele sunt făcute să fie depăşite”. Victoria românului a fost remarcată în publicațiile internaționale. Pe site-ul cotidianului francez „L’Equipe” s-a scris: „În mare formă, David Popovici îşi bate propriul record european la 100 m în cadrul Campionatului European U23. Cel mai bun performer mondial al anului la 200 m în urmă cu două zile, David Popovici şi-a doborât propriul record european la 100 m (46,71). (…) Este al doilea cel mai bun timp din istorie la 100 m, dar timpul său rămâne la distanţă de recordul mondial, stabilit la Jocurile Olimpice de la Paris de chinezul Pan Zhanle (46,40)”.
Revenit din Slovacia, David Popovici a declarat pe Aeroportul Otopeni: „Chiar dacă încerc întotdeauna să nu îmi propun timpi, pot spune că mi-am întrecut aşteptările. Mi-am doborât propriul record. Aşa că n-am deranjat pe nimeni. Însă, îmi doresc să deranjez pe cât mai mulţi. Acum cred că pot să privesc şi mai departe şi să încerc să fiu din nou cel mai bun din istorie. Şi e foarte plăcut să am cu cine să mă întrec. Și anume cu Pan”.
Pe lângă cele trei medalii câștigate de Popovici, România a mai obținut alte două prin Denis-Laurean Popescu: „aur” la 100 m fluture și „bronz” la 50 m fluture. Datorită celor doi sportivi, țara noastră a ocupat locul 6 în clasamentul pe națiuni, după Polonia (5 de aur / 11 în total), Germania (5 de aur / 8 în total), Ungaria (4 de aur / 10 în total), Grecia (4 de aur / 9 în total) și Belgia (3 de aur / 5 în total).
Foto: Comitetul Olimpic și Sportiv Român / Team Romania – Cristi Nistor