Absentă la edițiile de la Rio și Tokyo, echipa feminină de gimnastică a țării noastre a izbutit să se califice în finală, acolo unde s-a clasat pe locul 7, devansând Japonia. Sabrina Voinea, Ana Maria Barbosu, Lilia Cosman, Andreea Preda și Amalia Ghigoarță au avut evoluții bune la sol și sărituri, fiind pe 5, însă câteva ezitări la paralele le-au împiedicat să se lupte pentru medalia de bronz. Pe podium s-au clasat SUA, Italia și Brazilia. „Ne-am calificat în finală de pe locul 8 și am terminat pe 7. Este un rezultat bun și un pas important spre performanțe mai bune!”, a declarat Ana Barbosu.
Comparativ cu ediția de la Londra, din 2012, la care România a cucerit „bronzul”, terminând după SUA și Rusia, punctajul acumulat, atât de echipe, cât de sportive, individual, sunt mai mici. Iar o cauză o reprezintă pandemia de Covid-19, care a afectat și pregătirea gimnastelor. Este de menționat faptul că echipa Chinei a terminat pe locul 6, și aceasta fiind în regres față de edițiile trecute.
Gimnastele noastre au început bine concursul, evoluând la sol și sărituri, două aparate în care România are un trecut glorios. Așa se face că după primele două rotații echipa noastră ocupa locul 5, existând șanse de progres. La paralele, însă, s-au comis unele erori care au tras în jos echipa. Ceea ce nu este o surpriză, acest aparat fiind unul cu probleme pentru gimnastele pe care le-a dat România în ultimul timp. Situația a fost atenuată la bârnă, acolo unde Sabrina Voinea a avut o evoluție aplaudată de public. „O pregătesc demult să aibă un psihic bun. Evident că e dificil să rămâi concentrată când publicul ovaționează, dar lucrez de ani de zile în această direcție cu Sabrina, iar acum este puternică și pregătită să intre în lupta pentru medalii”, a declarat pentru COSR, Camelia Voinea, mama Sabrinei, componentă a echipei olimpice a României medaliată cu argint la Seul, în 1988.
Pentru gimnastele noastre urmează finalele pe aparate, acolo unde Ana Maria Barbosu și Amalia Ghigoarță se vor lupta pentru medalii la individual compus (1 august), Sabrina Voinea va participa la sol și bârnă (5 august), iar Ana Barbosu la sol. Sabrina a mărturisit că își dorește să calce pe urmele mamei sale: „Urmează finalele de la bârnă și sol și abia aștept să dau ce știu mai bine. Ne-a bucurat că David a cucerit primul aur pentru România, îl felicităm și sperăm să-i urmăm exemplul”.
Este de subliniat că 25 de titluri olimpice a cucerit România la gimnastică din totalul de 91 câștigate de sportivii noștri în întreaga istorie a competiției. Și că fetele au fost mai harnice decât băieții, obținând 24 dintre ele. În plus, la ediția din 1984, la Los Angeles, țara noastră a avut și singura medaliată olimpică la gimnastică ritmică, pe Doina Stăiculescu, care a obținut ”argint” la individual.
Dintre toate sporturile în care România a fost reprezentată la JO, gimnastica ocupă primul loc după performanțele înregistrate. Din 1956, când Elena Leușteanu (sol) și echipa feminină cucereau primele medalii, de bronz, și până în 2012, când s-au obținut câte una din fiecare metal, gimnaștii noștri au urcat de 71 de ori pe podium, ei fiind pe cea mai înaltă treaptă a acestuia în 25 de rânduri. Pe de altă parte, Nadia Comăneci și Lavinia Miloșovici sunt cele mai tinere campioane din istoria participărilor noastre la Jocurile Olimpice, ele triumfând pe când nu împliniseră încă 16 ani.
Seria succeselor a fost deschisă în 1976, la Montreal. Atunci Nadia Comâneci a obținut în premieră pentru concursul olimpic feminin de gimnastică nota maximă (10). Și nu o singură dată, ci de șapte ori! Ceea ce i-a pus în dificultate pe organizatori, tabelele electronice neputând afișa nota 10 – din acest motiv, pe ele a apărut 1.0, ceea ce a stârnit mai întâi rumoare în sala de concurs. Ediția din 1976 a fost una dintre cele mai prolifice pentru gimnastica românească, care a revenit acasă cu opt medalii, dintre care trei au fost de aur. De atunci și până în 2008, la fiecare ediție a Jocurilor țara noastră s-a aflat în prim-plan în acest sport. Iar bilanțul o dovedește: 7 medalii la Moscova 1980 (două de aur), 8 la Los Angeles 1984 (5 de aur), 9 la Seul 1988 (3 de aur), 5 la Barcelona 1992 (două de aur), 10 la Atlanta 1996 (una de aur), 6 la Sydney 2000 (3 de aur) și 10 la Atena 2004 (4 de aur).
La edițiile din 2008 și 2012, deși gimnastica a continuat să ne aducă un număr mare de locuri fruntașe, s-a resimțit o stare de criză, iar ea s-a accentuat în 2015, când echipa feminină n-a reușit să se califice direct la Jocurile Olimpice de la Rio. Așa se face că la ultimele două ediții ale JO România n-a obținut medalie la gimnastică.
Medaliile olimpice cucerite de România la gimnastică
Aur – Montreal 1976: Nadia Comăneci (individual compus)
Aur – Montreal 1976: Nadia Comăneci (paralele)
Aur – Montreal 1976: Nadia Comăneci (bârnă)
Aur – Moscova 1980: Nadia Comăneci (bârnă)
Aur – Moscova 1980: Nadia Comăneci (sol)
Aur – Los Angeles 1984: Ecaterina Szabo (sărituri)
Aur – Los Angeles 1984: Simona Păucă (bârnă)
Aur – Los Angeles 1984: Ecaterina Szabo (bârnă)
Aur – Los Angeles 1984: Ecaterina Szabo (sol)
Aur – Los Angeles 1984: Lavinia Agache, Laura Cutina, Cristina Grigoraș, Simona Păucă, Mihaela Stănuleț, Ecaterina Szabo (echipe)
Aur – Seul 1988: Daniela Silivaș (paralele)
Aur – Seul 1988: Daniela Silivaș (bârnă)
Aur – Seul 1988: Daniela Silivaș (sol)
Aur – Barcelona 1992: Lavinia Miloșovici (sărituri)
Aur – Barcelona 1992: Lavinia Miloșovici (sol)
Aur – Atlanta 1996: Simona Amânar (sărituri)
Aur – Sydney 2000: Marius Urzică (cal)
Aur – Sydney 2000: Simona Amânar (individual compus)
Aur – Sydney 2000: Simona Amânar, Loredana Boboc, Andreea Isărescu, Maria Olaru, Claudia Presecan, Andreea Răducan (echipe)
Aur – Atena 2004: Oana Ban, Alexandra Eremia, Cătălina Ponor, Monica Roșu, Daniela Sofronie, Silvia Stroescu (echipe)
Aur – Atena 2004: Monica Roșu (sărituri)
Aur – Atena 2004: Cătălina Ponor (sol)
Aur – Atena 2004: Cătălina Ponor (bârnă)
Aur – Beijing 2008: Sandra Izbașa (sol)
Aur – Londra 2012: Sandra Izbașa (sărituri)
24 feminin / 1 masculin
Argint – Montreal 1976: Teodora Ungureanu (paralele)
Argint – Montreal 1976: Teodora Ungureanu, Anca Grigoraș, Gabriela Trușcă, Nadia Comăneci, Mariana Constantin, Georgeta Gabor (echipe)
Argint – Moscova 1980: Nadia Comăneci (individual compus)
Argint – Moscova 1980: Emilia Eberle (paralele)
Argint – Moscova 1980: Nadia Comăneci, Rodica Dunca, Emilia Eberle, Melita Ruhn, Elena Grigoraș, Dumitrița Turner (echipe)
Argint – Los Angeles 1984: Ecaterina Szabo (individual compus)
Argint – Seul 1988: Daniela Silivaș (individual compus)
Argint – Seul 1988: Gabriela Potorac (sărituri)
Argint – Seul 1988: Aurelia Dobre, Eugenia Golea, Celestina Popa, Gabriela Potorac, Daniela Silivaș, Camelia Voinea (echipe)
Argint – Barcelona 1992: Cristina Bontaș, Gina Gogean, Vanda Hădărean, Lavinia Miloșovici, Maria Neculiță, Mirela Pașca (echipe)
Argint – Atlanta 1996: Marius Urzică (cal)
Argint – Atlanta 1996: Dan Burincă (inele)
Argint – Atlanta 1996: Gina Gogean (individual compus)
Argint – Atlanta 1996: Simona Amânar (sol)
Argint – Sydney 2000: Maria Olaru (individual compus)
Argint – Sydney 2000: Andreea Răducan (sărituri)
Argint – Atena 2004: Marian Drăgulescu (sol)
Argint – Atena 2004: Marius Urzică (cal)
Argint – Atena 2004: Daniela Sofronie (sol)
Argint – Londra 2012: Cătălina Ponor (sol)
16 feminin / 4 masculin
Bronz – Melbourne, 1956: Elena Leușteanu (sol)
Bronz – Melbourne, 1956: Elena Leușteanu, Georgeta Hurmuzachi, Sonia Iovan, Emilia Vătășoiu-Liță, Elena Mărgărit-Niculescu, Elena Săcălici (echipe)
Bronz – Roma 1960: Atanasia Ionescu, Elena Leuștean, Sonia Iovan, Emilia Vătășoiu-Liță, Elena Mărgărit-Niculescu, Utta Poreceanu (echipe)
Bronz – Montreal 1976: Dan Grecu (inele)
Bronz – Montreal 1976: Teodora Ungureanu (bârnă)
Bronz – Montreal 1976: Nadia Comăneci (sol)
Bronz – Moscova 1980: Melita Ruhn (sărituri)
Bronz – Moscova 1980: Melita Ruhn (paralele)
Bronz – Los Angeles 1984: Simona Păucă (individual compus)
Bronz – Los Angeles 1984: Lavinia Agache (sărituri)
Bronz – Seul 1988: Marius Gherman (bară fixă)
Bronz – Seul 1988: Daniela Silivaș (sărituri)
Bronz – Seul 1988: Gabriela Potorac (bârnă)
Bronz – Barcelona 1992: Cristina Bontaș (sol)
Bronz – Barcelona 1992: Lavinia Miloșovici (individual compus)
Bronz – Atlanta 1996: Simona Amânar (individual compus)
Bronz – Atlanta 1996: Lavinia Miloșovici (individual compus)
Bronz – Atlanta 1996: Gina Gogean (sărituri)
Bronz – Atlanta 1996: Gina Gogean (bârnă)
Bronz – Atlanta 1996: Simona Amânar, Gina Gogean, Ionela Loaieș, Alexandra Marinescu, Lavinia Miloșovici, Mirela Țugurlan (echipe)
Bronz – Sydney 2000: Simona Amânar (sol)
Bronz – Atena 2004: Marian Drăgulescu, Daniel Popescu, Dan Potra, Răzvan Șelariu, Ioan Suciu, Marius Urzică (echipe)
Bronz – Atena 2004: Marian Drăgulescu (sărituri)
Bronz – Atena 2004: Alexandra Eremia (bârnă)
Bronz – Beijing 2008: Andreea Acatrinei, Gabriela Drăgoi, Andreea Grigore, Sandra Izbașa, Steliana Nistor, Anamaria Tămârjan (echipe)
Bronz – Londra 2012: Diana Bulimar, Diana Chelaru, Larisa Iordache, Sandra Izbașa, Cătălina Ponor (echipe)
22 feminin / 4 masculin
TOTAL 62 feminin / 9 masculin
Medalii olimpice câștigate pe pe aparate)
Feminin
Individual compus: 2 aur, 5 argint, 4 bronz
Echipe: 3 aur, 4 argint, 5 bronz
Bârnă: 6 aur, 4 bronz
Sol: 6 aur, 3 argint, 4 bronz
Sărituri: 5 aur, 2 argint, 4 bronz
Paralele: 2 aur, 2 argint, 1 bronz
Masculin
Cal: 1 aur, 2 argint
Sol: 1 argint
Inele: 1 argint, 1 bronz
Bară fixă: 1 bronz
Sărituri: 1 bronz
Echipe: 1 bronz
Foto: COSR