În performanța de înalt nivel există un ideal sportiv – un ideal al Eului impus din exterior și un Eu ideal conturat prin realitatea internă, o permanentă tendință înspre performanță și depășirea limitelor, o realitate distinctă centrată și dedicată sportului. Autoconservarea aproape că nu există, ”masochismul”, ”combativitatea” și ”perfecționismul” constituindu-se ca elemente fundamentale.
Perfecționismul este parte din semnificația și conținutul performanței de înalt nivel. Standardele nerealiste, obiectivele care depășesc posibilitățile actuale de realizare – toate acestea împing către excelență. Pe cât este de util perfecționismul în sensul progresului performanțial către ideal, pe atât poate fi de periculos în situația în care nu este gestionat corect. Perfecționismul oferă, pe de o parte, tendința centrării pe detalii, perseverența și precizia unui bijutier; pe de altă parte, perfecționismul alimentează nerăbdarea și frustrarea sportivului, prin senzația ca nu progresează deloc.
Precizia unui bijutier sau a unui ceasornicar este bună atât timp cât o face cu siguranța și hotărârea cunoașterii, însă dacă este însoțită de încăpățânare combativă lipsită de esență, ea poate dărâma întreg mecanismul.
Perfecționismul este sau nu în natura unui sportiv
Spre exemplu, dacă avem de-a face cu un sportiv perfecționist, ne putem folosi de această resursă pentru antrenarea și perfecționarea elementelor tehnice care oricum fac parte din bagajul lui tehnic eficient. Atunci când considerați că ajuns la optimumul funcțional, opriți-l, asigurându-l de ”perfecțiunea” elementului. Dacă el va continua să-l repete și dincolo de funcționalitatea lui optimă, va începe să-l ”strice” și astfel va intra într-un cerc vicios, pentru că cu cât va încerca mai mult o mișcare pe care nu o mai simte, cu atât va eșua mai tare.
În înalta performanță, totul începe în corp și se termină tot în corp, chiar dacă simultan se derulează în minte, pentru că sportul este despre corp și performanță mișcărilor lui, astfel că orice conflict, orice eșec, orice tensiune excedentară la nivelul minții, fie ea conștientă sau inconștientă, își va găsi locul în corp și se va manifesta prin corp. De cele mai multe ori, perfecționiștii sunt dominați de anxietatea anticipatorie a propriului eșec, pentru că nu au reușit să atingă idealul și oricum rezultatul efortului depus nu s-a dovedit conform așteptărilor lor. Discursul lor intern va fi dominat de ”dar dacă…”. În acest caz, rolul dumneavoastră este să-i aduceți la ”să vedem ce se întâmplă…”.
Această schimbare de percepție vine în ajutorul lor prin învățarea toleranței la greșeli și imperfecțiuni care pot aduce și ele un plus performanței, pentru că:
– un perfecționist are tendința de a distorsiona realitatea în ceea ce privește auto-evaluarea. În acest caz, sportivul poate fi ajutat prin ”confruntarea” evaluării antrenorului cu auto-evaluarea sportivului, urmărindu-se aceleași criterii specifice.
– cel mai mare dușman al unui perfecționist, este el însuși pentru că nu se poate adapta la realitate, concret la timpul alocat perfectării unui element. În acest caz este important ca dumneavoastră să-l opriți la timp, asigurându-l de eficiența efortului depus.
– deși cu un nivel mai ridicat de implicare ca al mediei, deși par hiper-muncitori, perfecționiștii au șansa să rămână plafonați în mediocritate pentru că nu-și oferă șansa de a ieși din ea.
– perfecționiștii au un nivel scăzut al încrederii în sine, pentru că în realitatea lor eșuează 100% din timp.
