Ei bine, acest gen de simptome se ȋntȃlnesc nu doar la vȃrsta adultă, ci și la tineri și, frecvent, sunt asociate unor deficite de vitamine B. Am spus vitamine, deoarece există un ȋntreg grup la care facem referire atunci cȃnd vorbim despre ,,B-uri’’. Acestea sunt esențiale pentru funcționarea corectă și sănătoasă a celulelor corpului și permit organismului să transforme alimentele în energie și să susțină metabolismul. De asemenea, ajută la crearea de noi celule sanguine, reprezintă suport pentru funcționarea celulelor nervoase, susținând ȋn general sănătatea celulară și mențin pielea sănătoasă.
Dacă sunteți curioși, vitaminele B includ tiamina (vitamina B1), riboflavina (vitamina B2), niacina (vitamina B3), acidul pantotenic (vitamina B5), vitamina B6, biotina (vitamina B7), acidul folic (vitamina B9), vitamina B12, numerotarea mergȃnd pȃnă la B17- amigdalina.
Există anumiți factori, legați de stilului de viață, care pot crește riscul deficitelor de vitamine B.
Alimentația deficitară
Dacă dieta ta este bogată în zahăr, cereale, alimente rafinate și procesate și săracă în legume și carne, riscurile de a dezvolta deficiențe de vitamina B cresc. Carnea, organele, peștele, ouăle, verdeața închisă cu frunze verzi, ciupercile, semințele și fasolea sunt unele dintre cele mai bune surse de vitamine B naturale. O dietă săracă în aceste alimente face imposibilă satisfacerea nevoilor tale zilnice.
Consumul de prea multe alimente procesate poate crește inflamația, cu dezechilibrarea florei intestinale, urmată de o absorbție slabă a nutrienților, inclusiv vitaminele B.
Stresul
Stresul cronic sau cel acut poate epuiza corpul de multe dintre vitaminele B. Stresul poate fi fizic, mental și emoțional. Factorii de stres de la locul de muncă, problemele familiale și relaționale, lipsa suportului social, anumite leziuni fizice sau apariția bolilor, ascultarea știrilor negative, problemele financiare, depresia, anxietatea, mentalitatea negativă, inclusiv conducerea într-un trafic supraaglomerat sunt toate exemple de factori de stres pe care oamenii îl experimentează frecvent.
Acești factori devin o problemă reală pentru organism ȋn funcție de modul nostru de reacție, mai exact, atunci când le răspundem cu frică, furie, tristețe sau negativitate. Toate contribuie la o digestie proastă, o absorbție deficitară și epuizarea vitaminelor și mineralelor, inclusiv vitaminele B.
Când stresul ridicat devine cronic, crește inflamația, apare durerea și ulterior problemele de sănătate.
Niveluri scăzute ale acidului clorhidric ȋn stomac
Corpul tău are nevoie de un stomac acid pentru a absorbi eficient vitamina B12. Nivelurile scăzute de acid din stomac pot scădea absorbția acestei vitamine.
Gastritica atrofică, de exemplu, este o afecțiune comună, caracteristică adulților ȋn vȃrstă, ȋn care scade nivelul de acid din stomac, contribuind la malabsorbția și deficitul de vitamina B12. Luarea de medicamente pentru refluxul acid și arsurile gastrice, pe termen lung, poate reduce capacitatea corpului de a absorbi vitamina B12.
Infecțiile intestinale
Infecțiile și dezechilibrul bacterian la nivelul intestinului subțire (SIBO) reprezintă una dintre cauzele majore ale refluxului gastro-intestinal, balonării, gazelor, constipației, greaței și diareei. Poate duce, de asemenea, la deficiența de B12, deoarece toate bacteriile suplimentare crescute în intestinul subțire interferează negativ cu absorbția B12.
Inflamația la nivelul intestinului, inclusiv boala Crohn și colita, infecțiile intestinale și problemele intestinale cauzate de medicamentele antiinflamatoare AINS și antibiotice pot duce, de asemenea, la un dezechilibru și pot interfera cu vitamina B12 și o altă absorbție a vitaminei B însoțită de probleme de digestie. Paraziții și ciupercile din intestine pot, de asemenea, ,,fura’’ vitaminele B din organism, ceea ce duce la deficiențe.
O categorie aparte, o reprezintă sportivii de performanță. Aud frecvent fraza, ,,X e ok face sport, clar e sănătos tun’’.
Totuși, cȃnd vorbim de sport de performanță, vorbim de utilizarea, uneori ȋn exces, de antiinflamatoare, care dezechilibrează flora intestinală și, ȋn egală măsură, de stresul ȋn sine al efortului fizic intens, care predispune la deficite de vitamine B.
Apariția simptomelor și privirea atentă a stilului de viață pot fi un bun indiciu pentru evidențierea nevoilor suplimentare de vitamine B. Cu toate acestea, testarea este întotdeauna cea mai bună modalitate de a identifica deficiențele, mai ales dacă oboseala și problemele legate de memorie și concentrare persistă.
Bibliografie:
Fang H, Kang J, Zhang D. Microbial production of vitamin B12: a review and future perspectives. Microb Cell Fact. 2017 Jan 30;16(1):15. PMID: 28137297
Heartburn medicines and B12 deficiencies.. WebMD.