Ne pregătim de FOTE 2027! Pănă atunci vine FOTE de iarnă din Georgia (februarie 2025)

Cea de-a XVII-a ediție a Festivalului Olimpic al Tineretului European va avea loc în Georgia în intervalul 9-16 februarie 2025. Întrecerile vor avea loc în trei localități Bakuriani, Batumi și Tbilisi.

La competiție sunt așteptați aproximativ 2 000 de participanți din 48 de țări europene.

La Festivalul Olimpic al Tineretului European Bakuriani 2025 se vor desfășura competiții la 8 discipline: schi alpin, biatlon, schi fond, schi acrobatic, snowboarding, hochei pe gheață, patinaj artistic și short track.

România va avea 16 reprezentanți la sporturile de iarnă.

Aceasta va fi prima dată când Georgia va găzdui un Festival Olimpic de iarnă, devenind a opta țară din Europa care a găzduit atât Festivalul Olimpic al Tineretului European de vară, cât și cel de iarnă.

Gunda va fi mascota Festivalului Olimpic al Tineretului European Bakuriani 2025!

Gunda înseamnă bulgăre de zăpadă în georgiană și este un râs caucazian, care trăiește în munții din Caucaz unde vor avea loc întrecerile competiției olimpice pentru juniori. Mascota are o „abilitate remarcabilă de a aluneca grațios prin zăpadă”, în timp ce „privirea ei pătrunzătoare simbolizează calitățile pe care se bazează tinerii olimpici: putere, determinare și precizie”.

România va găzdui pentru a doua oară o ediție de iarnă a Festivalului Olimpic al Tineretului European, în 2027.

După ce FOTE Brașov 2013 s-a bucurat de un succes răsunător din punct de vedere organizatoric, Adunarea Generală a Asociației Comitetelor Olimpice Europene (EOC), care a avut loc la București în iunie 2024, a ratificat ca FOTE 2027 să fie organizat din nou la Brașov.

La FOTE Brașov 2013, sportivii români au obținut cele mai valoroase rezultate din istoria participării la FOTE de iarnă:
– trei medalii: una de aur și două de argint
– Emil Imre a cucerit prima medalie de aur din istoria participării României la FOTE de iarnă, la short-track 1000 metri

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că suma necesară investițiilor în infrastructură și pentru desfășurarea activităților din cadrul FOTE 2027 este estimată între 17 și 20 de milioane de euro, care va fi asigurată de la bugetul de stat.

Brașovul a obținut pentru a doua oară onoarea de a fi gazda Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE), cea mai importantă competiție olimpică destinată tinerilor până la 18 ani, prima treaptă către Jocurile Olimpice pentru Tineret și Jocurile Olimpice.

Președintele EOC, Spyros Capralos, a subliniat că aprobarea candidaturii reprezintă o continuare a tradiției începute în 2013.

„Este o continuare a tradiției începute în 2013, când România și orașul Brașov au găzduit de asemenea FOTE de iarnă. Suntem foarte bucuroși să avem organizatori foarte bine pregătiți pentru următoarele competiții. Viitorul sportului olimpic în Europa se anunță unul strălucitor, chiar dacă trecem prin vremuri mai puțin liniștite din punct de vedere geopolitic”, a declarat Spyros Capralos.

Discover

Fuelled by

spot_imgspot_img

Romania for Gold

Aurelia Brădeanu a fost numită team mager la CSM București

Clubul Sportiv Municipal București a anunțat în urmă cu puțin timp revenirea Aureliei Brădeanu în staff-ul acestei grupări. Câștigătoare a Ligii Campionilor cu „Tigroaicele”,...

Vlad Covaliu, cel mai bun sportiv al anului 2025 la Federația Română de Scrimă! Amalia s-a aflat și ea pe podium

Sabrerul Vlad Covaliu a fost desemnat cel mai bun sportiv al anului la Federația Română de Scrimă, cu prilejul „Galei Laureaților anului 2025” de...

Simona Radiș și Magdalena Rusu au fost premiate de CSA Steaua

remieră la Gala organizată de Clubul Sportiv al Armatei Steaua la Cercul Militar din București. Pentru prima dată, titlul de sportivul anului al grupării...

24 de sportivi români eligibili pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Milano-Cortina 2026

Federația Română de Schi Biatlon a anunțat că în acest moment are 24 de sportivi eligibili pentru calificarea la Jocurile Olimpice de iarnă de...

Judo la cel mai înalt nivel la Cluj! Când au loc Europenele pe echipe mixte

Federația Română de Judo a anunțat pe site-ul său oficial că România va organiza pentru prima oară Campionatele Europene de echipe mixte din 2027,...