În 1924, România a obținut prima medalie la Jocurile Olimpice, în 1964 Iolanda Balaș Soter și-a apărat titlul la săritura în înălțime, iar în 1984 s-a stabilit un record absolut de clasări pe podium pentru performerii noștri.
În general, la Jocurile Olimpice sportivii din România au excelat la disciplinele în care se muncește din greu. Din totalul de 308 medalii doar 5 au fost aduse de jocurile cu mingea, de pildă. Și deși în sporturile primordiale (atletism, natație și gimnastică) a adunat 115 medalii, România e foarte departe de marile puteri ale sportului mondial la acest capitol – SUA figurează cu 1.523, adică de peste treisprezece ori mai multe decât țara noastră!
De altfel, într-un clasament all-time țara noastră se află pe locul 17 în lume, cu 308 medalii (90 de aur, 97 de argint și 121 de bronz). Pe primele locuri se află SUA (2.655 de medalii), URSS (1.010), Marea Britanie (930), China (636) și Germania (797). Dintre vecinii țării noastre mult mai bine stă Ungaria, care este pe locul 8, cu 515 medalii (182 de aur, 156 de argint și 177 de bronz).
Iată și câteva repere din istoria participărilor României la Jocurile Olimpice de vară:
1900 (Paris) – George Plagino a ocupat locul 13 la tir, fiind primul sportiv român care a concurat la competiția pusă sub semnul celor 5 cercuri.
1924 (Paris) – Echipa masculină de rugby a României a câștigat prima medalie din istoria participărilor noastre la JO, aceea de bronz.
1936 (Berlin) – Henri Rang a cucerit prima medalie de argint pentru țara noastră, la JO, în cocursul de echitație, la sărituri peste obstacole.
1952 (Helsinki) – Iosif Sîrbu a devenit primul român campion olimpic. Acesta s-a impus la tir sportiv, armă calibru redus din poziția culcat.
1960 (Roma) – Iolanda Balaș Soter a devenit prima sportivă din țara noastră campioană olimpică, impunându-se la săritura în înălțime.
1964 (Tokyo) – Iolanda Balaș Soter a cucerit al doilea titlu olimpic, fiind singura atletă care a reușit două succese la rând, la JO, la săritura în înălțime.
1976 (Montreal) – Cu trei titluri olimpice câștigate, Nadia Comăneci a devenit prima gimnastă din istorie notată cu 10.00. Românca a primit nota maximă de 7 ori, iar tabela electronică din sala de la Montreal a afișat nota 1.00 fiindcă nu era prevăzută să arate 10.00!
1984 (Los Angeles) – Cu 53 de medalii câștigate (20 de aur, 16 de argint și 17 de bronz), România s-a clasat pe locul 2 în ierarhia pe națiuni, după SUA.
1988 (Seul) – Daniela Silivaș a câștigat medalii la toate aparatele la care a concurat: aur la paralele, bârnă și sol, bronz la sărituri. De asemenea, a obținut medalii de argint la individual compus și cu echipa României. Un record greu de egalat.
2004 (Atena) – Cu 8 medalii (5 de aur, 2 de argint și 1 de bronz) câștigate la șase ediții, Elisabeta Lipă este cea mai medaliată canotoare la Jocurile Olimpice. Ea a fost declarată, de altfel, „Cea mai valoroasă canotoare a secolului XX” de către forul mondial.
2008 (Beijing) – Constantina Diță a câștigat maratonul olimpic, fiind la 38 de ani cea mai vârstnică medaliată cu aur din toate timpurile în proba-probelor.
2016 (Rio) – Născut în Cecenia, având origine rusă, Albert Saritov a devenit primul sportiv naturalizat care a câștigat o medalie olimpică pentru țara noastră: bronz în concursul de lupte libere, la categoria 97 de kilograme.
Medaliile României la Jocurile Olimpice de vară (pe sporturi)
1. Gimnastică artistică 25 de aur, 20 de argint, 26 de bronz, 71 în total
2. Canotaj 20 de aur, 12 de argint, 9 de bronz, 41 în total
3. Atletism 11 de aur, 14 de argint, 10 de bronz, 35 în total
4. Kaiac-canoe 10 de aur, 10 de argint, 14 de bronz, 34 în total
5. Lupte 7 de aur, 8 de argint, 19 de bronz, 34 în total
6. Tir 6 de aur, 4 de argint, 5 de bronz, 15 în total
7. Scrimă 4 de aur, 6 de argint, 7 de bronz, 17 în total
8. Natație 3 de aur, 2 de argint, 4 de bronz, 9 în total
9. Haltere 2 de aur, 6 de argint, 3 de bronz, 11 în total
10. Box 1 de aur, 9 de argint, 15 de bronz, 25 în total
11. Judo 1 de aur, 2 de argint, 3 de bronz, 6 în total
12. Handbal 0 de aur, 1 de argint, 3 de bronz, 4 în total
13. Echitație 0 de aur, 1 de argint, 1 de bronz, 2 în total
14. Gimnastică ritmică 0 de aur, 1 de argint, 0 de bronz, 1 în total
15. Tenis 0 de aur, 1 de argint, 0 de bronz, 1 în total
16-17. Rugby în XV 0 de aur, 0 de argint, 1 de bronz, 1 în total
16-17. Volei 0 de aur, 0 de argint, 1 de bronz, 1 în total
(90 de aur, 97 de argint, 121 de bronz, 308 în total)
Nota autorului – în întocmirea acestui clasament se ține cont, în primul rând, de numărul medaliilor de aur obținute pe fiecare sport, iar apoi de numărul total
Medaliile cucerite de România pe fiecare ediție a JO de vară
Paris 1900 – 0 medalii
Paris 1924 – 1 medalie de bronz
Amsterdam 1928 – 0 medalii
Berlin 1936 – 1 medalie de argint
Helsinki 1952 – 1 medalie de aur, 1 medalie de argint, 2 medalii de bronz, 4 medalii în total
Melbourne 1956 – 5 medalii de aur, 3 medalii de argint, 5 medalii de bronz, 13 medalii în total
Roma 1960 – 3 medalii de aur, 1 medalie de argint, 6 medalii de bronz, 10 medalii în total
Tokyo 1964 – 2 medalii de aur, 4 medalii de argint, 6 medalii de bronz, 12 medalii în total
Mexic 1968 – 4 medalii de aur, 6 medalii de argint, 5 medalii de bronz, 15 medalii în total
Munchen 1972 – 3 medalii de aur, 6 medalii de argint, 7 medalii de bronz, 16 medalii în total
Montreal 1976 – 4 medalii de aur, 9 medalii de argint, 14 medalii de bronz, 27 medalii în total
Moscova 1980 – 6 medalii de aur, 6 medalii de argint, 13 medalii de bronz, 25 medalii în total
Los Angeles 1984 – 20 medalii de aur, 16 medalii de argint, 17 medalii de bronz, 53 medalii în total
Seul 1988 – 7 medalii de aur, 11 medalii de argint, 6 medalii de bronz, 24 medalii în total
Barcelona 1992 – 4 medalii de aur, 6 medalii de argint, 8 medalii de bronz, 18 medalii în total
Atlanta 1996 – 4 medalii de aur, 7 medalii de argint, 9 medalii de bronz, 20 medalii în total
Sydney 2000 – 11 medalii de aur, 6 medalii de argint, 9 medalii de bronz, 26 medalii în total
Atena 2004 – 8 medalii de aur, 5 medalii de argint, 6 medalii de bronz, 19 medalii în total
Beijing 2008 – 4 medalii de aur, 1 medalie de argint, 3 medalii de bronz, 8 medalii în total
Londra 2012 – 2 medalii de aur, 5 medalii de argint, 2 medalii de bronz, 9 medalii în total
Rio 2016 – 1 medalie de aur, 1 medalie de argint, 2 medalii de bronz, 4 medalii în total
Tokyo 2020 – 1 medalie de aur, 3 medalii de argint, 0 medalii de bronz, 4 medalii în total
Repartiție medalii fete / băieți
Gimnastică 61 / 10
Canotaj 30 / 8
Atletism 33 / 2
Kaiac-canoe 7 / 30
Lupte 0 / 33
Box 0 / 25
Scrimă 11 / 6
Tir 0 / 14
Haltere 1 / 12
Natație 8 / 1
Judo 4 / 2
Handbal 0 / 4
Echitație 0 / 2
Gim. Ritmică 1 / 0
Rugby în XV 0 / 1
Tenis 0 / 1
Volei 0 / 1
feminin 156 / masculin 152
Raport titluri olimpice fete / băieți
Gimnastică 24 / 1
Canotaj 18 / 2
Atletism 11 / 0
Kaiac-canoe 1 / 9
Natație 3 / 0
Scrimă 2 / 2
Judo 1 / 0
Lupte 0 / 7
Tir 0 / 6
Haltere 0 / 2
Box 0 / 1
feminin 60 / masculin 30