De ce nu pierzi din grăsimea de pe burtă?

Identificarea riscului de diverse afecțiuni cardio-vasculare, diabet sau patologii neoplazice dependente hormonal are o legătură strȃnsă cu mărimea abdomenului. Atȃta vreme cȃt circumferința acestuia, măsurată deasupra bazinului, nu depășește 101 cm în cazul bărbaților și 88 cm ȋn cazul femeilor, nu vorbim de obezitate abdominală. După aceste valori, este clar ca țesutul gras ,,inundă’’ organele vitale și mai mult, ajunge să devină el ȋnsuși un veritabil organ producător de hormoni.

Nimeni nu spune că va fi ușor să scapați de grăsimea de pe burtă, ȋnsă trebuie să ȋnțelegeți ca există o serie ȋntreagă de motive și mai ales comportamente greșite care duc la acumularea țesutul gras pe abdomen. 

Cele mai frecvente motive ar fi următoarele:

  1. Consumi alimente nepotrivite

Alimentația nesănătoasă este principalul factor care duce la creșterea abdomenului. Prea mulți carbohidrați bogati în amidon și grăsimi rele sunt rețeta perfectă. În schimb, ai putea să consumi mai multe legume, alege proteine ​​slabe și evită grăsimile, inclusiv din carnea roșie. Alegeți grăsimi mult mai sănătoase din alimente precum pește, nuci și avocado.

Chiar și o reducere moderată a consumului de carbohidrați (cereale, paste, zaharuri) poate ajuta.

  1. Ești prea dependent de mâncare

Acea grăsime abdominală de sub piele (numită subcutanată) și grăsimea de sub mușchii abdominali și din jurul organelor vitale (numită viscerală) trebuie redusă. Consumul excesiv de alimente este cel puțin parțial de vină pentru starea actuală. Limitarea porțiilor poate menține grăsimea viscerală la un nivel scăzut, dar și asigurarea eficientă a sațietății prin consum mai mare de proteine, poate ajuta semnificativ.

  1. Ești stresat

Atunci când hormonul stresului, cortizolul, inundă corpul, grăsimea se acumulează în abdomen. Discutați cu medicul dumneavoastră despre cum să gestionați stresul. Exercițiile fizice vă pot ajuta să îl ameliorați. Meditați. Faceți yoga și exerciții de stimulare a nervului vag cu ajutorul respirației conștiente. Dacă aveți nevoie, puteți să discutați și cu un psiholog.

  1. Nu dormiți bine 

Multe persoane se confruntă cu acele raiduri nocturne la frigider, care sunt distructoare pentru dietă. Nu numai atât, dar dacă nu dormiți, declanșați hormonii stresului, iar aceștia încurajează organismul să păstreze grăsimea.

Învațați obiceiuri bune de somn, cum ar fi:

  • Închiderea telefonului, oprirea laptopul-ului.
  • Mersul la culcare la aceeași oră în fiecare seară este un bun ȋnceput
  • Evitați alcoolul înainte de culcare

5. Nu faceți suficientă mișcare sau faceți exerciții fizice greșite

Evident, aveți nevoie de activitate fizică moderată, cum ar fi mersul pe jos, timp de cel puțin 150 de minute pe săptămână. Dacă sunteți familiarizați deja cu  sportul, puteți face o activitate mai viguroasă, alergare, de exemplu, timp de 75 de minute și antrenament de forță cel puțin de două ori pe săptămână. Antrenamentul cu greutăți este gȃndit pentru a construi mușchi. Mai multă masă musculară înseamnă arderea mai multor calorii.

De cele mai multe ori alegem să facem doar abdomene, acționȃnd acolo unde grăsimea este foarte vizibilă, dar de obicei nu este suficient. Dacă aveți timp doar de un singur exercițiu, alegeți exerciții aerobice – mers pe jos, alergare – acestea funcționează cel mai bine pentru arderea grăsimilor. Făceți-vă un obicei și creșteți treptat intensitatea pentru a obține rezultate.

Dacă aveți exces mare de greutate corporală, consultați neapărat medicul înainte de a începe orice program de exerciții.

  1. Vă place berea

Nu doar berea și carbohidrații din bere fac ca burta să se mărească. Toate băuturile alcoolice au calorii. Dacă consumați prea multe calorii – mai ales dacă nici nu faceți mișcare și nu mâncați sănătos – vă veți îngrășa. Dacă totuși beți, amintiți-vă să o faceți cu moderație.

  1. Nu beți suficientă apă

Studiile arată că atunci când consumați o cantitate mai mare de apă, vă poate ajuta să slăbeți. Alegerea apei în loc de băuturi îndulcite înseamnă evident mai puține calorii. Acest lucru vă poate ajuta să vă hidratați mai bine și să reduceți inclusiv grăsimea de pe burtă. 

Identificați care dintre elementele de mai sus pot fi ameliorate sau eliminate și bucurați-vă de o mai bună sănătate. 

Sursa: webmed- knoledge transfer

Discover

Fuelled by

spot_imgspot_img

Romania for Gold

Sărbătorile și jena din dreapta, sub coaste

Dacă simți așa ceva, sunt mari șanse să fie vezica biliară. Perioada Sărbătorilor ne confruntă frecvent cu probleme ce țin de alimentație și digestie. Vezica...

Refluxul gastro-esofagian, o stare ce poate fi remediata

Refluxul frecvent al conținutului acid al stomacului în esofag poate duce la apariția iritaților de mucoasă esofagiană și instalarea bolii de reflux gastroesofagian -...

Tu cum îți hrănești creierului?

Cu mai bine de 10 ani ȋn urmă, recomandările alimentare pentru adulții sănătoși, ȋn vȃrstă, vizau o combinație a dietei mediteraneene, dietă considerată pentru...

Fără exces de zel cu ȋnghițitul de vitamina D

Vitamina D este importantă pentru oase, mușchi, nervi, sistem imunitar și multe altele. Dar dacă luați prea multă, acest lucru ar putea duce la...

Cum să scapi de kilogramele acumulate ȋn vacanță

Totul se rezumă la planificareCând ai multă kilograme de slăbit, înseamnă să joci pe termen lung. Și în acest timp, te vei confrunta, cu...