Teoria autodeterminării ne-a arătat importanța satisfacerii nevoilor de autonomie, competență și relaționare: un sportiv care se simte autonom, capabil și susținut va avea o motivație profundă, rezistentă la eșecuri și obstacole.
Dar pe lângă caracteristicile individuale, contextul social și de antrenament – sau ceea ce psihologii numesc climat motivațional – are un impact major asupra motivației sportivilor. Climatul motivațional se referă la atmosfera psihologică creată în echipă de către antrenor și colegi, în special la tipul de obiective și valori care sunt puse în prim-plan (Ames, 1992; Duda & Balaguer, 2007). Două tipuri de climat au fost identificate în literatura de specialitate: climatul orientat spre sarcină (creștere, dezvoltare pe termen lung) și climatul orientat spre ego (performanță).
Dezvoltare, efort și progres personal
Într-un climat adecvat, accentul este pus pe dezvoltare, efort și progres personal. Antrenorul încurajează fiecare sportiv să-și îmbunătățească abilitățile, laudă efortul și învățarea, promovează colaborarea între coechipieri și transmite ideea că fiecare membru al echipei are un rol important, indiferent de nivelul de talent (Duda & Balaguer, 2007).
De exemplu, într-o echipă de baschet cu climat de maiestrie, antrenorul va evidenția îmbunătățirile individuale la antrenamente („Ai progresat la aruncările libere față de luna trecută, bine lucrat!”) și va sublinia contribuția fiecărui jucător la efortul colectiv. Greșelile sunt văzute ca oportunități de învățare, nu motive de pedeapsă sau rușine. Un asemenea mediu le transmite sportivilor că munca constantă și cengtrată pe obiectiv, perseverența și cooperarea sunt apreciate.
În schimb, într-un climat orientat exclusiv pe performanță, accentul cade pe rezultat și comparație socială. Antrenorul (conștient sau nu) subliniază importanța de a câștiga și de a fi mai bun decât ceilalți, adesea lăudând doar sportivii talentați sau vedetele echipei și criticând dur ezitările sau eșecurile. În acest mediu, sportivii pot avea impresia că valoarea lor depinde exclusiv de talentul brut și de victorii.
O consecință a climatului axat pe ego este că sportivii devin preocupați să nu pară mai slabi decât colegii sau adversarii, dezvoltând o teamă de eșec. De pildă, într-o echipă cu climat de performanță, un jucător ar putea evita să încerce o execuție dificilă de teama să nu greșească și să fie judecat incapabil.
Studiile arată că un climat de performanță este asociat cu anxietate sporită, scăderea motivației intrinseci și chiar amotivare – mai ales dacă sportivii simt că nu se pot ridica la nivelul așteptărilor (Nien & Duda, 2008). În astfel de medii, sportivii mai puțin talentați sau aflați într-un moment de regres pot deveni demoralizați și tentați să renunțe, deoarece se percep drept necompetitivi. De asemenea, se pot observa comportamente disfuncționale, precum evitarea efortului maximal (ex: un alergător încetinește intenționat spre finalul cursei dacă știe că oricum nu va câștiga, pentru a justifica eșecul) sau lipsa cooperării în echipă.
Atmosfera cultivată într-un grup sportiv contează
Mesajul esențial este că atmosfera cultivată într-un grup sportiv contează. Un climat centrat pe îmbunătățire continuă și efort favorizează motivația de durată, satisfacția și sportivitatea, pe când un climat hiper-competitiv centrat doar pe rezultate imediate poate submina încrederea și dorința de a participa (Ames, 1992; Williams & Krane, 2015). Antrenorii joacă un rol crucial în stabilirea acestui climat: modul în care oferă feedback, gestionează greșelile și distribuie atenția între sportivi transmite ce valori primează. Prin urmare, conștientizarea importanței climatului motivațional îi poate ajuta pe antrenori să creeze un mediu pozitiv, în care sportivii sunt motivați să muncească și să se bucure de proces, unde rezultatele sunt o consecință a pregătirii, implicării și îndeplinirii sarcinilor.
