Gabriela Ruse a câştigat turneul de la Trnava

Aflată pe locul 101 mondial, Gabriela Ruse a câştigat, duminică, 30 noiembrie 2025, turneul ITF de la Trnava (Slovacia). Întrecerea a fost dotată cu premii totale în valoare de 60.000 de dolari.

Favorită cu numărul 2, bucureșteanca a învins-o cu 5-7, 6-4, 6-0, în finală, pe Lucie Havlickova (Cehia), jucătoare care ocupa poziția 325 WTA. Meciul a durat două ore şi 15 minute.

Până atunci, bucureșteanca le-a depășit pe Julie Pastikova (Cehia / 522 WTA / 6-4, 6-7/6, 6-2), Camilla Rosatello (Italia / 225 WTA / 6-3, 6-2), Anastasia Sobolieva (Ucraina / 267 WTA / 6-3, 6-1) și Allona Falei (335 WTA / 6-1, 6-0).

În Slovacia, Gabriela Ruse a revenit pe teren după o pauză de o lună, cauzată de o accidentare care nu i-a permis să joace pentru echipa României în calificările din Cupa „Billie Jean King”.

În urma acestui succes, românca a urcat 18 poziţii în clasamentul WTA, fiind acum pe locul 83.

Cine este Elena-Gabriela Ruse

– s-a născut în 6 noiembrie 1997, în București

– are 1,72 m

– este dreptace

– nu are o suprafață preferată, însă fiind o jucătoare agresivă preferă terenurile rapide

– are ca pasiuni sportul și muzica

– a câștigat din tenis 2.596.301 de dolari

– în 2014, a fost semifinalistă a turneului de juniori de la Wimbledon

– În clasamentul ITF juniori a ajuns pe locul 7 mondial, în 18 mai 2015

– a câștigat două titluri la simplu și opt la dublu la juniori. Cel mai important trofeu ca junioară l-a câștigat la Grade 1 Canadian Open Junior Championships, unde a învins-o în finală pe Katie Swan.

– la simplu senioare, a câștigat un titlu WTA, la Hamburg, în 2021. De asemenea, a mai disputat finala de la Palermo, tot în vara lui 2021

– la dublu, alături de prietena ei Jaqueline Cristian, a jucat finala din 2019 a Bucharest Open

– în 20 septembrie 2021 a pătruns în premieră în Top 100 WTA la simplu

– la turneele de mare șlem, la simplu, a jucat în primul tur la Wimbledon, în 2018, 2019, 2022 și 2025, dar și la Roland Garros, în 2022, în turul 2 la Australian Open, în 2022, și în turul 3 la US Open, în 2024

– alături de Monica Niculescu, a devenit prima românca ajunsă în sferturile de finală ale probei de dublu de la US Open

– în 2021, a disputat trei meciuri pentru echipa României în Cupa ”Billie Jean King” (fosta Fed Cup), câștigând unul dintre ele

– ca senioară, a câștigat 7 titluri ITF la simplu și 10 la dublu, disputând alte 12 finale

– la simplu, în circuitul WTA, a obținut 318 victorii și a suferit 196 de înfrângeri (61,87%). La dublu, are un raport 152 la 94 (61,79%).

Discover

Fuelled by

spot_imgspot_img

Romania for Gold

Vlad Covaliu a fost declarat cel mai bun sabrer junior din lume

Legitimat la CS Dinamo București, sabrerul Vlad Covaliu a fost declarat pentru al doilea an consecutiv cel mai bun junior din lume. Premiul acestuia...

Gabi Szabo, prezentă la lansarea propriei mărci poștale

Comitetul Olimpic și Sportiv Român, Romfilatelia și Poșta Română au celebrat împlinirea celor 50 de ani de viață ai marii atlete prin lansarea emisiunii...

România a calificat 3 echipe în grupele Ligii Europene

Echipa feminină de handbal Minaur Baia Mare a învins cu 33-22 (19-12), duminică, 16 noiembrie 2025, pe teren propriu, formaţia daneză Horsens HK Elite....

Echipa masculină de sabie a României a disputat finala etapei de Cupă Mondială de la Alger

Echipa masculină de sabie a României a cucerit medalia de argint la concursul de la Alger, care a contat ca etapă în Cupa Mondială....

România, performanță importantă în Baseball5! E în primele 8 echipe ale Europei

Lotul național al României de Baseball5 a obținut joi 6 noiembrie o victorie importantă în fața Estoniei, scor 2–0, în cadrul Campionatului European din...