Federația Română de Schi Biatlon a anunțat că în acest moment are 24 de sportivi eligibili pentru calificarea la Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina 2026.
E vorba de toate cele cinci discipline ale sale: biatlon, snowboard, schi alpin, schi sărituri și schi fond.
„Federația Română de Schi Biatlon (FRSB) dispune de cea mai numeroasă delegație din istoria participării României la Jocurile Olimpice de Iarnă. Pentru prima dată, România are sportivi eligibili în punctaje pentru calificare la toate cele cinci discipline aflate în responsabilitatea federației: biatlon, snowboard, schi alpin, schi sărituri și schi fond”, se arată în comunicat.
Deși lista finală va fi confirmată după competițiile care se desfășoară până la 18 ianuarie 2026, conducerea FRSB apreciază că România va avea, în mod cert, minimum 17 sportivi calificați la cele cinci discipline olimpice, datorită punctajelor acumulate în ultimele sezoane competiționale internaționale.
În acest moment, sportivii au punctaje eligibile pentru calificare la JO Milano-Cortina 2026, competiție care se va desfășura între 6 și 22 februarie 2026. Excepție face disciplina schi alpin, unde, conform regulamentelor internaționale, România va beneficia de un loc alocat la feminin și un loc la masculin.
În prezent, delegația totală numără 46 de persoane: 24 sportivi, 15 antrenori, 6 membri ai staff-ului tehnic, alături de Puiu Gaspar, președintele Federației Române de Schi Biatlon.
Acesta din urmă a declarat că numărul mare de sportivi eligibili pentru calificare demonstrează că sporturile de iarnă din România pot crește și performa în viitor.
„Este, fără îndoială, un moment istoric pentru Federația Română de Schi Biatlon și pentru sporturile de iarnă din România. Vom avea, în premieră absolută, sportivi calificați la toate cele cinci discipline pe care le reprezentăm: biatlon, schi fond, schi alpin, snowboard și sărituri cu schiurile.
Faptul că am ajuns în această poziție reflectă ani de muncă, investiții consistente în pregătire și un efort remarcabil din partea sportivilor, antrenorilor și staffului tehnic.
În plus, nu puteam ajunge la aceste rezultate fără sprijinul Agenției Naționale pentru Sport și al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, cărora le mulțumim. Estimăm că cel puțin 17 sportivi vor fi calificați sigur, iar după 18 ianuarie vom definitiva delegația care se anunță cea mai numeroasă din istoria FRSB la Jocurile Olimpice de iarnă.
Este un pas major înainte și o responsabilitate importantă. Ne dorim să demonstrăm că România poate fi un competitor demn la nivel mondial, iar participarea la JO Milano-Cortina 2026 arată că sporturile de iarnă românești pot crește, pot performa și pot inspira. Sunt mândru de întreaga echipă și încrezător în generația actuală, care poate deschide un nou capitol pentru viitorul nostru olimpic”, a declarat Puiu Gaspar.
Care e delegația României?
Biatlon (8 sportivi): Marian George Colțea, George Răzvan Buta, Dmitrii Shamaev, Raul Antonio Flore, Cornel Dumitru Puchianu, Anastasia Tolmacheva, Andreea Mezdrea, Adelina Rîmbeu. Staff: Gheorghe Stoian – antrenor principal masculin, Cristian Marian Moșoiu, Sorin Gîrbacea – antrenori secunzi masculin, Gheorghe Vasile – antrenor principal feminin, Eva Tofalvi – antrenor secund feminin, Nicolae Vasile Tănase – kinetoterapeut, Laura Munteanu – medic, Valeriu Tomescu – consultant științific.
Snowboard (2 sportivi): Henrietta Bartalis, Kata Mandel. Staff: Geza Lorant Kinda – antrenor principal, Zoltan Reisz – antrenor secund.
Schi alpin (6 sportivi): Maria Ioana Constantin, Sofia Maria Moldovan, Ania Caill, Alexandru Ștefănescu, Raul Danciu, Andrei Tudor Stănescu. Staff: Andrei Szilagyi – antrenor principal feminin, Luigi Rossi – antrenor secund feminin, Andrei Burchiu – antrenor principal masculin, Emilian Marius Focșeneanu – antrenor secund masculin, Dan Florin Tănase – medic.
Sărituri cu schiurile (4 sportivi): Daniela Vasilica Toth, Delia Folea, Daniel Andrei Cacina, Mihnea Alexandru Spulber. Staff: Cristinel Florin Spulber – antrenor principal feminin, Adrian Corneliu Comănescu – antrenor principal masculin.
Schi fond: (4 sportivi): Delia Ioana Reit, Paul Constantin Pepene, Florin Robert Dolhăscu, Gabriel Cojocaru. Staff: Ioan Lungociu – antrenor principal, Ioan Poponeci – antrenor secund, Carlo Zoller – serviceman, Ștefan Cojocaru – maseur.


