Atunci când orice ființă umană este expusă unor situații stresante, presante, noi, situații de criză într-un cuvânt, reacția firească este, de cele mai multe ori, aceea de fugă sau luptă. Și în sport vedem sportivi care nu pot face față unui nivel de stres fără a alege o reacție de fugă.
Prin stare/reacție de fugă în sport înțelegem faptul că sportivul devine defensiv, caută să internalizeze cauzele, raționalizează situații (gândesc prea mult, hiper-analizează), ceea ce conduce la o scădere a încrederii în propriile abilități, la o redinamizare a obiectivelor la standarde mai scăzute și la activarea unor mecanisme defensive: “Am o zi proastă!”, “Nu m-am antrenat suficient! sau N-am avut continuitate în pregătire”, “Nu mă interesează ce fac la concursul ăsta!”, “Nu-mi place terenul, gheața, sala, lumina, iarba, suprafața de joc…etc.”, “Nu mă simt bine în Asia/Europa/Africa/Oceania/America”.
Reacția de fugă oferă premise proaste asupra performanței
În mod normal, reacția de fugă oferă premise proaste asupra performanței comparativ cu o atitudine ofensivă unde sportivul este încrezător în ceea ce poate, are obiective clare și este dispus la auto-sacrificiu.
Un aspect important al pregătirii psihologice este acela de a construi, dezvolta și consolida o stare optimă de luptă. În acest sens, în primul rând este important să accentuăm faptul că fiecare individ este unic și nu există rețete care funcționează, în general.
Maniera în care personalitatea sportivului interacționează cu un anumit nivel de stres este importantă. Sunt sportivi care tolerează un nivel mic de stres înainte de a intra în starea de luptă și sunt sportivi care au o toleranță mare la frustrare și stres și aleg să rămână în starea de fugă. În plus, reacțiile sportivilor se modifică de la o competiție la alta întrucât se modifică nivelul de stres.
În acest sens, auto-monitorizarea devine o resursă fundamentală asociată capacității de conștientizare a diferențelor în cumulul de emoții, gânduri și reacții în fiecare dintre stări.
Recomandăm
Individualizarea antrenamentului și a abordării individuale, utilizarea de tehnici de relaxare adecvate fiecărei discipline sportive și fiecărei personalități, scăderea presiunii și a așteptărilor sportivului și a rețelei de suport, reducerea anxietății precompetiționale, creșterea coeziunii grupului de apartenență, eliminare pedepselor/sancțiunilor emoționale asociate eșecului și antrenarea stării optime de luptă ca pe un simbol, o ancoră a antrenamentului.
