Alimente ce pot afecta sănătatea creierului

Din nefericire există o mulțime de alimente, potențial problematice, ce ar trebui să apară mai puțin în farfurie sau să dispară cu totul. Acestea pot crește riscul de apariție a tulburărilor de dispoziție, de atenție sau de memorie, mai ales pe măsură ce înaintăm ȋn vȃrstă.

Care sunt aceste alimente?

Margarina și produsele de patiserie sau cofetărie 

    Aceste alimente, împreună cu multe alte gustări ambalate, sunt de obicei bogate în grăsimi trans. Grăsimile trans, grăsimile hidrogenate sau parțial hidrogenate, nu sunt benefice sistemului cardio-vascular. Cercetările au arătat că acestea pot provoca ravagii și asupra funcțiilor creierului. Un studiu din revista Neurology a constatat că adulții în vârstă, care aveau cele mai mari niveluri de acid elaidic (un tip comun de grăsimi trans) în sânge, au avut cel mai mare risc de a dezvolta demență.

    Sucurile carbogazoase și alte băuturi ȋndulcite cu zahăr

      Dacă vrei să-ți păstrezi funcțiile creierului pe măsură ce îmbătrânești, ferește-te de băuturile super dulci. Oamenii care beau astfel de sucuri carbogazoase și alte băuturi dulci sunt mult mai probabil predispuși să aibă probleme de memorie. 

      Sucurile dietetice și băuturi cu îndulcitori artificiali

        Dacă băuturile răcoritoare obișnuite sunt dăunătoare pentru tine, atunci poate cele fără zahăr sunt bune, nu? Nu chiar, cercetările arată că persoanele care beau cel puțin o astfel de băutură pe zi au de aproape trei ori mai multe șanse de a avea un accident vascular cerebral sau de a dezvolta demență. Oamenii de știință cred că îndulcitorii artificiali pot fi ingredientul ofensator.

        Alcoolul

          Un singur pahar de vin sau bere este puțin probabil să-ți afecteze mintea. Cu cât bei mai mult, cu atât poate fi mai dificil să procesezi informații noi sau să-ți amintești lucruri, alcoolul afectȃnd direct căile de comunicare ale creierului. De asemenea, alcoolul te poate face să te simți confuz sau deprimat.

          Alimente prăjite

            Cei care mănâncă multe alimente prăjite, procesate, tind să se descurce mai rău la testele care măsoară abilitățile lor de gândire. Motivul cel mai probabil: alimentele prăjite provoacă inflamații, care pot deteriora vasele de sânge ce alimentează creierul cu oxigen și nutrienți și pot răni creierul însuși.

            Excesul de grăsimi saturate

              Dacă ȋn principal dieta voastră conține astfel de alimente, atunci este posibil sa vă ȋntrețineți starea de inflamație din organism. Trebuie urgent să vă ȋmprieteniți cu carnea peștilor grași – somon, macrou, sardină, adică cu alimente ce furnizează omega de 3 pentru scăderea inflamației. Când vine vorba de sănătatea creierului, adepții dietei MIND evită untul și brânza grasă, considerȃnd că lactatele cu conținut scăzut de grăsimi sunt, în general, alegerea mai sănătoasă. Dacă vrei o sursă de proteine ​​care să fie mai bună pentru creierul tău alege peștele, carnea de pasăre slabă sau fasolea.

              Sosurile tip dressing pentru salate, marinatele 

                Citiți cu atenție ingredientele de pe etichetă. Multe dintre aceste produse au cantități surprinzător de mari de sirop de porumb cu conținut ridicat de fructoză. Sunt aceleași substanțe care se găsesc în băuturile carbogazoase. Încercați să vă preparați propriile sosuri pentru salată.

                De asemenea, este de preferat să diminuați aportul de carbohidrații rafinați, chiar și cei care nu au un gust super dulce vă pot crește glicemia. Aceasta este adesea urmată de o scădere bruscă a acestui parametru, prin eliberarea masivă a insulinei de către pancreas. Astfel de situații te pot face să te simți încețoșat la nivel mental.

                Cercetările arată că prea mulți carbohidrați rafinați pot crește riscul de a dezvolta boala Alzheimer, în special la anumite persoane care sunt predispuse genetic. Evită pâinea albă și orezul alb, alegȃnd ȋn schimb pâine integrală, orez brun și paste integrale de grâu și nu uita, cȃnd vrei să faci schimbări alimentare, cere părerea unui medic nutriționist, așa ȋncȃt schimbarea să fie ȋn concordanță cu nevoile tale reale.

                Bibliografie: Knoledge transfer webmed & Mayo Clinic

                Discover

                Fuelled by

                spot_imgspot_img

                Romania for Gold

                Cum să scapi de kilogramele acumulate ȋn vacanță

                Totul se rezumă la planificareCând ai multă kilograme de slăbit, înseamnă să joci pe termen lung. Și în acest timp, te vei confrunta, cu...

                Sunt suplimentele cu calciu potrivite pentru tine?

                Într-o lume perfectă, am obține tot calciul de care avem nevoie din alimentele pe care le consumăm. Nu doar din alimentele obișnuite, cum ar...

                Ce alimente te ajută să scapi de balonare

                Unele alimente pot agrava balonarea, altele ȋnsă ajută la calmarea intestinelor. Citește articolul de mai jos și află ce e bine să mănânci pentru...

                Cum scădem nivelul trigliceridelor

                Poate că ai pus câteva kilograme în plus și la ultimele analize de sânge făcute ai avut surpriza unor trigliceride crescute. Aceste grăsimi sunt...

                Hai să ne ȋmprietenim mai mult cu… varza

                De ce spun asta? Pentru că aduce o mulțime de beneficii organismului și chiar dacă nu v-ați plictisit de salata verde, ȋmprieteniți-vă cu varza,...