Cristina Neagu, așteptată să devină manager în sportul care a făcut istorie

Constantin Din, președintele FR Handbal, a admis că va discuta cu Cristina Neagu, care se va retrage din activitate la finalul acestui an, și îi va propune un post în cadrul federației.

„La ce valoare are Cristina Neagu ar putea să facă orice. Și pentru noi ar fi un lucru foarte bun dacă ea ar dori dori să vină în cadrul federației și să se implice în construcția handbalului românesc. Bineînțeles că o voi întreba, vom discuta”, a afirmat Din.

FRH va organiza în vara acestui an un meci de retragere din activitate a handbalistei Cristina Neagu.

„Noi cu Cristina trebuie să ne întâlnim și să vorbim despre meciul ei de retragere. Dar cred că trebuie să mai așteptăm un pic să termine meciurile acestea de Champions League. Dar trebuie să vorbim pentru că în vara aceasta trebuie să organizăm acest eveniment de retragere”, a precizat Din.

La 12 septembrie, fosta internațională Cristina Neagu a anunțat că sezonul 2024-2025 va fi ultimul pe terenul de handbal ca jucătoare la CSM București.

Născută în Capitală, Cristina Neagu a început handbalul la vârsta de 12 ani, la CSŞ Nr. 5 din Bucureşti. Ca senioară a mai jucat pentru HC Activ Ploieşti, Rulmentul Braşov, Oltchim Rm. Vâlcea şi ZRK Buducnost Podgorica.

Neagu a evoluat 17 ani la echipa națională și a câştigat două medalii de bronz cu România, la Campionatul European din 2010 şi la Campionatul Mondial din 2015.

În finalul lui 2022, Cristina Neagu a devenit cea mai bună marcatoare din istoria Campionatelor Europene de handbal, indiferent dacă vorbim despre handbalul masculin sau feminin. „Messi a handbalului” a punctat de 303 pentru România la Europene, peste cele 288 de goluri înscrise de islandezul Gudjon Valur Sigurdsson.

A fost aleasă cea mai bună jucătoare a lumii de către IHF de patru ori, în 2010, 2015, 2016 şi 2018, iar în 2015 a fost desemnată şi cea mai bună jucătoare a Campionatului Mondial, al cărui golgheter a fost.

În februarie 2024, Cristina Neagu a depăşit borna de 1.100 de goluri marcate în Liga Campionilor la handbal feminin, fiind devansată în acest clasament all-time doar de jucătoarea muntenegreană Jovanka Radicevic.

Discover

Fuelled by

spot_imgspot_img

Romania for Gold

Monica Niculescu a disputat finala de dublu la Chennai Open

Alături de australianca Storm Hunter, Monica Niculescu a disputat, duminică, 2 noiembrie, finala probei de dublu din cadrul turneului de categorie WTA 250 Chennai...

Steaua a câștigat Cupa Balcanică la volei

Multiplă campioană a României, în secolul trecut, echipa masculină de volei a câștigat Cupa Balcanică. Acest succes este și cel dintâi de când la...

Zero medalii la Mondialele de gimnastică artistică! Am fost un pas de un bronz

România a terminat competiția din Indonezia fără medalie Campionatele Mondiale de gimnastică artistică de la Jakarta, după ce Sabrina Maneca-Voinea și Denisa Golgotă nu...

Echipele de tenis de masă ale României, vicecampioane europene

Tenisul de masă rămâne unul dintre sporturile în care reprezentanții țării noastre obțin, an de an, rezultate de top. Participante la Campionatul Europen, la...

S-a stabilit data de desfășurare a Festivalului Olimpic al Tineretului European Brașov 2027!

Comitetul de Organizare al Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2027 a stabilit ca perioadă de desfășurare a competiției găzduită de Brașov intervalul 14-21...