În contextul activităţilor sportive, atitudinea individuală faţă de sportul practicat poate fi uşor identificată prin intermediul observaţiilor din timpul antrenamentelor, a competiţiilor şi/sau a rezolvării unor sarcini precise cu încărcătură psihologică mare, conturate sub forma unor jocuri sau a unor activităţi cotidiene. O atitudine orientată spre performanţă sau spre dezvoltarea individuală este cea îndreptată spre semnificarea competiţiei sau activităţii în sine, ca oportunităţi de a învăţa sau dobândi anumite tehnici sau elemente cu grad ridicat de noutate, de a-şi dezvolta anumite abilităţi.
O atitudine orientată către performanţă concentrează în sine şi următoarele elemente
- Manifestarea combativităţii în situaţii competiţionale.
- Capacitatea de a învăţa din propriile greşeli, de asumare a greşelilor şi/sau a eşecului. Prin intermediul unei capacităţi bune de introspecţie şi de analiză, sportivul poate avea o evoluţie mai rapidă, conştientizându-şi erorile, momentele de apariţie, astfel reuşind prin autoreglare şi autocontrol să le depăşească şi să le evite.
- Spirit de echipă/orientare motivaţională şi atitudinală spre atingerea excelenţei, spre sarcină şi spre obiectivele colective. Reprezintă un element foarte important prin aceea că acţiunile individuale, acţiunile de moment sunt doar parte dintr-un proces a cărui finalitate o reprezintă îndeplinirea obiectivelor propuse cu determinare şi renunţare la ego.
- Bucuria activităţii. Activitatea sportivă implică în primul rand plăcere. În plus, sportul nu se constituie ca activitate profesională facilitatoare a câştigului material imediat, ci ca activitate ludică care respectă limitele şi regulile sportive, care poate oferi oportunităţi pe termen lung. Implicarea într-o activitate sportivă care activează plăcerea, determină dezvoltarea motivaţiei de tip intrinsec, cel mai stabil tip de motivaţie şi dezvoltarea trebuinţei şi dorinţei de progres, dezvoltare şi evoluţie. În plus, bucuria regăsită în activitate are şi o puternică nuanţă volitivă prin aceea că sportivul alege singur să facă anumite sacrificii pe planuri conexe, în scopul repetării plăcerii practicării sportului într-un anumit context performanţial. Acest element are o reală importanţă şi prin aceea că individul poate avea o atitudine relaxată şi naturală în antrenament şi competiţie, atitudine care facilitează o mobilitate decizională şi o capacitate mai bună de adaptare la situaţia competiţională.
