Sportivii sunt, în general, persoane puternice din punct de vedere mental, rezilienți, adaptabili și cu o puritate psihică aparte. Totuși sportul, și mai ales performanța, implică o dinamică permanentă, un grad de noutate și necunoscut care generează, în timp, o serie de particularități mentale care împiedică un drum armonios în procesul de dezvoltare pentru o carieră sportivă continuă și longevivă. Una dintre acestea este…
Dar dacă… Sau anxietatea anticipatorie.
Anxietatea (sau emoțiile de concurs) reprezintă o normalitate în viața unui sportiv. De multe ori îi auzim vorbind despre emoții constructive și emoții distructive. Emoțille sunt, în general, bune; ele cresc vigilența, viteza de reacție și capacitatea de a face față. Însă există și emoții care diminuează capacitatea adaptativă și funcțională, consumând resurse inutil, conducându-i pe sportivi dintr-o gândire intuitivă și rapidă către o gândire lentă și analitică și construind scenarii care diminuează calitatea somnului. Anxietatea anticipatorie reprezintă una și cea mai importantă dintre acestea. Ea este o teamă sau anxietate copleșitoare față de un rezultat necunoscut.
Anxietatea anticipatorie interferează cu bunăstarea psihologică
Aceasta poate perturba procesul pregătirii sportive, inhibând claritatea minții în luarea deciziilor și influențând acțiunile. Atunci când sportivii se confruntă cu acest tip de anxietate experimentează ceața anxietății sau sentimentul că nu pot vedea cu claritate ceea ce se întâmplă aici și acum, nu pot identifica o soluție de ieșire și nu își pot reprezenta următorul pas. În general, ea apare în perioadele competiționale (înaintea competiției și în timpul competiției) și de multe ori se asociază cu comportamente de evitare, disociere sau stare de confuzie.
Cum o recunoaștem?
Simplu. Din discurs. Majoritatea frazelor rostite sau gândite de sportiv încep cu „dar dacă…”:
Dar dacă nu reușesc/eșuez?
Dar dacă mă accidentez?
Dar dacă nu o să mai am timp să recuperez?
Dar dacă sunt dat afară din echipă?
Dar dacă mă fac de râs/nu reușesc să îndeplinesc așteptările celorlalți?
Există și comportamente asociate
Comportamentele de evitare se pot manifesta după următorul model: sportivul poate să se îmbolnăvească subit sau se poate accidenta chiar înaintea situației generatoare de anxietate. Durerile intense de stomac, crampele musculare sunt frecvente în astfel de situații și incapacitează pentru performanță; sau accidentările la încălzire care fac performanța imposibilă, salvându-l din a se confrunta cu sursa de stres.
Disocierea sau acea stare în care sportivul nu-și poate face corpul să execute ceea ce știe deja să facă. Este ca și cum aceste abilități arhi-utilizate și memoria musculară implicată au fost brusc blocate din punct de vedere fizic și mental de la accesul conștient al sportivului. Această disociere se poate manifesta ca o pierdere a simțurilor la nivelul extremităților.
Starea de confuzie. Sportivul care nu mai știe pe unde este în timpul exercițiului sau este incapabil să perceapă semnalele adversarului sau este blocat în decizie.
Cum putem să rezolvăm anxietatea anticipatorie?
Încurajarea sportivului să-și imagineze cel mai negru scenariu, să-și activeze mental cea mai îngrozitoare frică. Apoi, sportivul este rugat să indice unde simte activarea în corp. În pasul următor, este încurajat să performeze sau să se antreneze pe fondul activării fricii pentru a-și crește încrederea în propriile abilități și în capacitatea de a executa eficient indiferent de stări.
Identificarea așteptărilor pe care sportivul le are și eliminarea acestora. Încurajarea trecerii de la așteptări (care nu sunt în controlul lui) la obiective de proces și progres.
Aducerea sportivului din viitor în prezent și creșterea încrederii în propriul corp, precum și încurajarea de a-i permite corpului să execute ceea ce știe să facă, fără intervenția minții conștiente.
