O performanță excepțională nu poate avea loc fără un motiv, fără un ideal suficient de puternic pentru că, așa cum spunea Schopenhauer: ”nici o piatră nu se poate pune în mișcare fără un șoc sau o atracție suficient de mare” și această atracție este magnetismul către realizarea idealului.
Din momentul în care acest ideal se implementează în emoțional, dar și în judecată, performanța nu poate să nu se producă decât dacă un motiv opus, mai puternic (de exemplu, motivația unui sportiv de a obține medalie la individual, deși obiectivul este la nivel de echipă), sau un ansamblu de factori care nu stau sub controlul antrenorului (pentru că orice este în controlul lui poate fi reglat) fac necesară stoparea, blocarea performanței.
Voința antrenorului va activa resurse pentru realizarea performanței
Dacă antrenorul are convingerea că idealul introiectat reprezintă binele tuturor – în primul rând al sportivilor, al lui, dar și al celorlalți, deci dacă există o conștiință morală a binelui propus, atunci voința lui va fi conformă idealului și va activa resurse directe sau conexe pentru realizarea performanței.
Pentru că idealul așa cum spunea Nietzsche trebuie degrevat de o prejudecată, aceea că el constă în a exclude ori a face abstracție de lucrurile mărunte, secundare; decisivă este, ”dimpotrivă, o colosală exhibare a caracteristicilor esențiale”. Astfel că, idealul poate oferi mai multă putere voinței antrenorului de a facilita și de a susține performanța pentru că, astfel, el îmbogățește totul din jurul lui luând din preaplinul lui: ceea ce vede, ceea ce vrea, observând sporit, concentrat, supraîncărcat de forță. ”În această stare el transformă lucrurile până ce ele îi reflectă puterea, până ce ele devin reflexe ale desăvârșirii sale”. (Nietzsche, 2012, p. 82).
Antrenorii excepționali se diferențiază de restul prin faptul că ei nu dau dovadă de slăbiciune sau de fatalism și nici nu încearcă să o creeze agitat, forțat sau țipător, exagerând deformând sau lăsând goluri, ei lasă performanța să curgă înspre ideal, ajutându-i cursul spre desăvârșire.
Cel mai important aspect mai ales la început de ciclu olimpic este fixarea unui ideal
Astfel, primul și cel mai important aspect mai ales la început de ciclu olimpic (de fapt, la începutul oricărui drum) este fixarea, în secret, a unui ideal. El nu trebuie asumat public, el nu trebuie să fie știut de cei din jur, el va fi cel care va activa motoarele voinței în momente de visare, cel care vă va da curajul riscului și nebunia curiozității atunci când lucrurile par să eșueze, este cel care vă va face să treceți prin foc, prin gheață, printre munți stâncoși și deșerturi nisipoase pentru că veți ști către ce mergeți.
Atingerea lui a va oferi la final o bucurie autentică, incontrolabilă de copil care vă va umple sufletul de recunoștință, mulțumire și forța de a continua, indiferent încotro e continuarea.
A fi proaspăt cu fiecare nouă provocare
Lucrurile cu adevărat importante în performanța sportivă și, mai ales la început de ciclu olimpic țin de capacitatea de a fi proaspăt cu fiecare nouă provocare, de a fi deschis către noutate și provocare indiferent câtă experiență s-a acumulat în timp, de a avea curajul riscului și uneori de a te juca de-a performanța, pentru a-i oferi sportivului spațiu să se dezvolte sănătos și să poată supracompensa în competiție.
Antrenorii are au trecut prin experiența mai multor olimpiade au foarte multe povești de depănat și, dacă-i ascultați cu atenție, veți vedea că nici o poveste nu seamănă cu cealaltă. Ba mai mult, în fiecare dintre experiențe au fost puși în situația de a face față a noi și noi provocări pentru care nu aveau rețete deși păreau cunoscute ca formă.
Secretul, într-o lume în care la fiecare patru ani suntem puși în situația în care trebuie să împingem același bolovan către vârful muntelui ca în Mitul lui Sisif, este să ne bucurăm de fiecare nouă olimpiadă ca de o nouă provocare, ca de o nouă șansă de a fi, de a ne dezvolta și de a ne desăvârși ca profesioniști, dar și ca oameni.
