Odată ce au ajuns la cea mai importantă competiţie care se desfăşoară o dată la 4 ani înseamnă că şi-au îndeplinit condiţiile de calificare şi s-au pregătit riguros un întreg ciclu olimpic.
Cei care ajung la Jocurile Olimpice sunt #ceimaibunidintrenoi.
Jocurile Olimpice înseamnă mai mult decât oglindirea unui sistem, oglindirea pregătirii sportive de-a lungul a 4 ani, 8, 12, 16, uneori 20 de ani. Înseamnă şi capacitatea de a-ţi aduna şi a-ţi activa resursele într-o anumită zi, într-un anumit moment sau într-o succesiune de momente. Înseamnă a gestiona aşteptarea, a şti să ai răbdare cu mediul şi cu tine însuţi.
Şi “cei mai mai buni dintre noi” “eşuează”
La Jocurile Olimpice cerinţele performanţei sunt aceleaşi, însă consecinţele sunt diferite, iar contextul este uneori copleşitor. Astfel stările emoţionale diferă şi influenţează direct starea fizică.
Creierul nostru este conectat la supravieţuire şi, în situaţii de presiune, lucrurile negative depăşesc întotdeauna impactul celor pozitive; ameninţările sociale sunt percepute ca ameninţări fizice, iar eşecul este o formă de ameninţare socială. Astfel, este activat răspunsul la stres (luptă sau fugi).
“Acela care nu este suficient de curajos să-şi asume riscul, nu va realiza nimic în viaţă”. (Muhamed Ali)
Trebuie să ştim că eşecul este inevitabil şi este o parte importantă a procesului, este o oportunitate de învăţare. Chiar şi cei mai buni, uneori, eşuează sau fac greşeli. Perseverenţa e ceea ce contează.
A nu câştiga nu înseamnă a eşua.
Succesul se calculează în raport cu propria persoană. Dacă un sportiv şi-a îmbunătăţit timpul sau a atins timpul lui cel mai bun este o victorie. Un sportiv căruia i-au ieşit procedeele tehnice sau acţiunile şi care a pierdut la scor, nu a eşuat.
Eşecul este un feedback. Trebuie să-ţi asumi riscuri pentru a învăţa şi a creşte.
Eşecurile nu ne definesc.
Nu suntem eşecurile noastre. Într-un context competiţional sunt elemente care ţin de controlul nostru şi elemente pe care nu le putem controla, Pentru unii dintre sportivi, o ediţie a Jocurilor Olimpice este doar parte dintr-un proces.
Atunci când un copil învaţă să meargă şi cade de 50 de ori, nimeni nu se gândeşte niciodată: “poate chestia asta nu e chiar ceea ce i se potriveşte”, nu?
