În căutarea excelenței și a performanțelor remarcabile în sport, uneori, sportivii se confruntă cu un paradox – „când mai binele este dusmanul binelui.” Această expresie des întâlnită înseamnă că, în încercarea de a atinge un nivel mai înalt de performanță, pot apărea consecințe neașteptate sau negative care pot afecta sportivul pe termen lung. Aceste aspecte pot să împiedice progresul și, în cele mai grave cazuri, să ducă la deteriorarea performanței și chiar la probleme de sănătate fizică și mentală, de cele mai multe ori asociate supraantrenamentului sau burn-out-ului.
Înțelepciunea antrenamentului
Una dintre cele mai comune modalități în care „mai binele este dusmanul binelui” în sport este prin suprasolicitarea fizică. În încercarea de a se îmbunătăți, sportivii pot să exagereze cu intensitatea sau volumul antrenamentelor. Cu cât o competiție are o importanță mai mare, cu atât tendința multor sportivi este de a extinde durata antrenamentelor sau de a suplimenta în tipuri de activități specifice astfel încât să simtă că acumulările sunt mai semnificative. În ciuda dorinței de a progresa rapid, suprasolicitarea constantă a corpului poate duce la accidentări și epuizare fizică. Astfel, o strategie inteligentă de antrenament și o planificare atentă a recuperării sunt esențiale pentru menținerea performanței la un nivel optim. Rolul antrenorului este tocmai acela de a planifica, de a adapta și de a se îngriji de echilibrul funcțional al sportivului care poate produce performanța. Sportul este matematică, iar fiecare zecime în plus sau în minus determină alt rezultat.
Presiunea performanței și efectele psihologice
Încercarea de a fi întotdeauna mai bun decât înainte sau de a îndeplini așteptările celorlalți (uneori chiar așteptările proprii izvorâte din obiective nerealiste) poate duce la anxietate, stres excesiv și chiar la blocaje mentale în competiții importante.
Specializarea timpurie și suprasolicitarea juvenilă
Specializarea timpurie poate părea benefică într-o primă fază, însă aceasta poate duce la suprasolicitare juvenilă, suprasaturare sau consumarea pasiunii înainte de asumarea unei cariere sportive. Aceasta se întâmplă deoarece copiii nu au suficient timp pentru a se dezvolta armonios, pentru a se descoperi, pentru a se juca și pentru a-și dezvolta abilitățile de bază. Consecințele conduc către riscul crescut de leziuni și accidentări, depresie și epuizare fizică și psihică înainte de a ajunge la vârf.
Sărirea peste etapele firești ale dezvoltării sportive
Există cazuri în care dorința de a obține rezultate rapide și de a urca rapid pe scara succesului poate duce la sărirea peste etapele firești ale dezvoltării sportive. Această atitudine are un impact negativ asupra performanței și dezvoltării pe termen lung a sportivului. Unul dintre pilonii de succes în sport este o dezvoltare treptată, care să ofere sportivilor posibilitatea de a-și consolida fundația în ceea ce privește tehnica, tactica, forța și rezistența. De exemplu, forțarea accesului cadeților în competiții importante de seniori este un exemplu clar de mai bine ca dușman al binelui. Cadeții sunt sportivii aflați la începutul călătoriei lor într-o anumită disciplină, iar această etapă este esențială pentru a construi bazele pentru performanțe superioare în viitor. Înțelegerea și respectarea acestor etape ale dezvoltării sportive pot contribui la o creștere armonioasă a sportivului și la maximizarea potențialului său pe termen lung.
Riscurile săririi peste etape
- Suprasolicitarea fizică: Trecerea rapidă de la nivelul de cadeți la competițiile de obiectiv pentru seniori poate expune sportivul la un nivel mai ridicat de stres fizic, ceea ce poate duce la riscuri mai mari de accidentare sau suprasolicitare.
- Lipsa deprinderilor tehnice solide: Dezvoltarea tehnică corectă necesită timp și răbdare. Sărirea peste etapele firești poate duce la ignorarea detaliilor tehnice esențiale, ceea ce poate afecta performanța sportivului în competițiile viitoare.
- Impactul asupra încrederii și motivației: Atunci când un sportiv este pus în competiții prea avansate pentru nivelul său actual de pregătire, poate întâmpina dificultăți și eșecuri frecvente, ceea ce poate afecta încrederea în sine și motivația pentru a continua în sport.
Neglijarea echilibrului între viața personală și sport
În căutarea excelenței, sportivii pot fi tentați să-și subordoneze viața personală sportului. Aceasta poate duce la izolare socială, oboseală emoțională și burnout. O abordare echilibrată și sănătoasă, care încurajează o viață personală activă și interese diverse/hobby-uri, poate fi cheia pentru menținerea motivației și pasiunii pentru sport pe termen lung. În plus, a avea o viață și dincolo de sport, diminuează sentimentul de urgență generator de încrâncenare, lipsă de luciditate și rigiditate fizică și mentală.
În concluzie, este important ca sportivii, antrenorii și părinții să fie conștienți de impactul potențial al abordărilor extreme în sportul de performanță. Dorința de a atinge rezultate remarcabile trebuie echilibrată cu responsabilitatea față de sănătatea fizică și psihică a sportivilor. Suntem cu toții responsabili pentru menținerea sănătății și integrității sportivilor.
