Hocheiul românesc se schimbă! Are un nou selecționer și țeluri noi

Echipa națională de hochei pe gheață a României s-a reunit pentru prima dată n sezonul 2025-2026 și vor pleca, joi, spre Lituania, unde vor avea avea primele jocuri din Cupa Europeană a Națiunilor.

Noul selecționer, Markus Juurikkala, va debuta la cârma naționalei pe Elektrenai Ice Arena, pe 7 noiembrie, când România va întâlni Ucraina, cel de-al doilea meci, cu Lituania, urmând a avea loc pe 8 noiembrie.

Conform unui comunicat al FRHG, în „freastra” de luna viitoare (8-14 decembrie), foarte probabil, România va găzdui o grupă a Cupei Europene a Națiunilor. Una dintre adversare ar putea fi Ucraina, urmând ca IIHF să anunțe, în următoarea perioadă, a treia echipă participantă. Partidele vor fi găzduite de Patinoarul ‘Berceni Arena’ din București.

Tot aici va avea loc, în primele zile din 2026, Campionatul Mondial U20, Divizia II, Grupa A, în cadrul căruia, tinerii „tricolori” vor întâlni Coreea de Sud, Croația, Marea Britanie, China și Spania.

În acest sezon, sportivii noștri fac parte din Divizia I, Grupa B a Campionatului Mondial, grupă în care urmează să întâlnească, în primăvara anului viitor (25 aprilie – 6 mai 2026), China, Coreea de Sud, Estonia, Spania și Olanda. Meciurile vor avea loc la Shenzhen (China).

Antrenorul finlandez Markus Juurikkala a ținut să precizeze că a convocat pentru prima sa acțiune mai mulți hocheiști tineri în care are încredere, și că prin experiența sa poate aduce un plus echipei naționale a României.

„Sunt fericit că mă aflu aici și vreau să mulțumesc federației pentru încrederea pe care a avut-o în mine. Este un nou început pentru fiecare dintre noi. Avem alături de noi mulți jucători pentru prima oară la lot și care nu au o foarte mare experiență.

Pentru noi cel mai mare obiectiv este să câștigăm în China, nu este un secret, dar în același timp ne dorim foarte mult să aducem jucători noi în echipă. Este o mare provocare pentru mine și o bună oportunitate de antrena. Eu cred că pot ajuta echipa națională a României cu experiența și filozofia mea”, a declarat finlandezul Juurikkala.

Discover

Fuelled by

spot_imgspot_img

Romania for Gold

România, performanță importantă în Baseball5! E în primele 8 echipe ale Europei

Lotul național al României de Baseball5 a obținut joi 6 noiembrie o victorie importantă în fața Estoniei, scor 2–0, în cadrul Campionatului European din...

Monica Niculescu a disputat finala de dublu la Chennai Open

Alături de australianca Storm Hunter, Monica Niculescu a disputat, duminică, 2 noiembrie, finala probei de dublu din cadrul turneului de categorie WTA 250 Chennai...

Steaua a câștigat Cupa Balcanică la volei

Multiplă campioană a României, în secolul trecut, echipa masculină de volei a câștigat Cupa Balcanică. Acest succes este și cel dintâi de când la...

Zero medalii la Mondialele de gimnastică artistică! Am fost un pas de un bronz

România a terminat competiția din Indonezia fără medalie Campionatele Mondiale de gimnastică artistică de la Jakarta, după ce Sabrina Maneca-Voinea și Denisa Golgotă nu...

Echipele de tenis de masă ale României, vicecampioane europene

Tenisul de masă rămâne unul dintre sporturile în care reprezentanții țării noastre obțin, an de an, rezultate de top. Participante la Campionatul Europen, la...