Sportul este mai mult decât alergare, înot sau meciuri. Este o scenă pe care copiii și adolescenții învață despre ei înșiși și despre lume. Participarea la sport îi ajută să își dezvolte încrederea, să își gestioneze emoțiile și să creeze prietenii pe viață. Totuși, nu toate experiențele sportive sunt pozitive. Presiunea rezultatelor, lipsa sprijinului și stresul competiției pot transforma sportul dintr-o bucurie într-o corvoadă, într-o sursă de stres și uneori într-o cauză a dezechilibrelor în sfera sănătății.
Ce spun studiile
Studiile arată că tinerii sunt motivați să participe la sport dintr-o combinație de motive: plăcerea de a juca, dorința de a fi alături de prieteni, provocarea și ocazia de a învăța lucruri noi (Weiss & Ferrer-Caja, 2002). Spre exemplu, un copil poate intra într-o echipă de handbal pentru a fi cu prietenii săi și a simți spiritul de echipă, iar altul poate alege înotul pentru a-și depăși propriile limite. Brewer (2009) a subliniat că, în mod ideal, sportul devine o platformă de dezvoltare personală. Participarea activă nu este doar despre câștig sau pierdere, ci despre curajul de a încerca, despre cooperare și despre a învăța să gestionezi provocările.
Participarea copiilor și adolescenților în sport este influențată de o serie de factori
Unul dintre cei mai importanți factori sunt părinții. Sprijinul emoțional și logistic (cum ar fi transportul la antrenamente) este esențial pentru implicarea copiilor (Wiese-Bjornstal et al., 2009). Părinții care pun accent pe efort și progres, nu doar pe rezultate, contribuie la o experiență pozitivă. Părinții sunt cei care îi îndrumă, îi susțin și la facilitează dezvoltarea. Alături de părinți, atitudinea antrenorilor și climatul sportiv pot face diferența între participare activă și abandonul sau respingerea activităților sportive.
Un climat orientat spre efort și progres personal susține participarea de lungă durată, în timp ce un climat axat exclusiv pe rezultate poate duce la abandon (Duda & Balaguer, 2007). Pentru mulți copii, sportul este un mediu de socializare. Prieteniile și sentimentul de apartenență, în general, sunt printre cele mai importante motive pentru a rămâne implicați (Brewer, 2009), alături de percepția competenței. Copiii care se simt capabili și apreciați de antrenor și colegi vor fi mai motivați să continue (Williams & Krane, 2015).
Din păcate, nu toate experiențele sportive sunt benefice. Presiunea exagerată din partea părinților sau a antrenorilor, compararea excesivă cu ceilalți și lipsa unui climat pozitiv pot duce la: abandon, burnout și probleme de stimă de sine.
Pentru a transforma sportul într-o experiență pozitivă pentru copii și adolescenți, antrenorii și părinții pot ține cont de câteva principii simple: să pună accent pe bucuria jocului și a miscării în general, să gestioneze eficient așteptările și să creeze un mediu în care valorile sportului – prietenia, respectul și excelența sunt esențiale.
Referințe
Williams, J. M., & Krane, V. (2015). Applied Sport Psychology: Personal Growth to Peak Performance (7th ed.). New York, NY: McGraw-Hill.
Brewer, B. W. (2009). Sport Psychology. Chichester, UK: Wiley-Blackwell.
Duda, J. L., & Balaguer, I. (2007). Coach-created motivational climate. În S. Jowett & D. Lavallee (Eds.), Social Psychology in Sport (pp. 117–130). Champaign, IL: Human Kinetics.
Gould, D., & Whitley, M. A. (2009). Sources and consequences of athletic burnout among college athletes. Journal of Intercollegiate Sport, 2(1), 16–30.
Ryan, R. M., & Deci, E. L. (2000). Intrinsic and extrinsic motivations: Classic definitions and new directions. Contemporary Educational Psychology, 25(1), 54–67.
Weiss, M. R., & Ferrer-Caja, E. (2002). Motivational orientations in sport. În T. Horn (Ed.), Advances in Sport Psychology (pp. 115–155). Champaign, IL: Human Kinetics.
Wiese-Bjornstal, D. M., LaVoi, N. M., & Omli, J. (2009). Child and adolescent development and sport participation. În B. W. Brewer (Ed.), Sport Psychology (pp. 97–112). Chichester, UK: Wiley-Blackwell.
