Participarea în sport, la orice vârstă, este o oportunitate de învățare și de conectare cu ceilalți. Pentru copii și adolescenți, sportul este și mai mult decât atât: o ocazie de a descoperi cine sunt, de a-și dezvolta abilitățile și de a cultiva valori care îi vor ghida pe tot parcursul vieții. Dar pentru ca aceste beneficii să fie resimțite cu adevărat, participarea trebuie să fie una pozitivă, plină de sens și susținută de adulți care înțeleg nevoile fundamentale ale tinerilor sportivi (Wiese-Bjornstal et al., 2009).
Beneficiile participării copiilor și adolescenților
Acestea însumează: dezvoltarea socială, o sănătate mai bună, creșterea încrederii în propriile capacități și la reducerea comportamentelor de risc (Brewer, 2009). De exemplu, copiii care participă la sport au șanse mai mici să abandoneze școala și un risc mai mic de anxietate și depresie (Williams & Krane, 2015). Mai mult, participarea le oferă copiilor un spațiu sigur pentru a-și exprima energia, a-și face prieteni și a învăța lecții despre cooperare, efort și perseverență (Weiss & Ferrer-Caja, 2002).
Chiar dacă beneficiile sunt clare, participarea la sport scade cu vârsta, în special în perioada adolescenței (Wiese-Bjornstal et al., 2009).
Factorii care contribuie la această scădere includ:
- Presiunea excesivă a performanței – Copiii care simt că nu sunt suficient de buni sau că sunt comparați constant cu alții pot renunța.
- Climatul negativ – Un antrenor sau un club care pune accent doar pe câștig poate crea un mediu stresant și lipsit de bucurie (Duda & Balaguer, 2007).
- Lipsa de sprijin – Copiii care nu primesc sprijin din partea părinților sau a antrenorilor pot simți că nu aparțin lumii sportului.
În acest sens, pentru o societate activă, cu mai mulți practicanți de sport în rândul adolescenților, este necesar un focus suplimentar pe un climat de creștere, un mediu care pune accent pe efort, progres și învățare, nu doar pe rezultate (Duda & Balaguer, 2007).
Într-un astfel de climat, copiii sunt apreciați pentru încercările lor și pentru dorința de a învăța. De exemplu, un antrenor care laudă încercările și efortul copilului – chiar dacă nu a reușit să marcheze – transmite un mesaj important: „Valoarea ta nu depinde de un rezultat, ci de cine ești și cum încerci.”
Feedback-ul este o unealtă puternică, dar trebuie să fie specific și concentrat pe efort și progres, nu doar pe rezultate (Williams & Krane, 2015). De exemplu, în loc de „De ce nu ai câștigat?”, un antrenor poate spune: „Am observat cum ai încercat să aplici tehnica nouă, foarte bine!”
Antrenorii și cluburile sunt cei care construiesc și se asigură de menținerea climatului sportiv pozitiv. Antrenorii care adoptă un stil de leadership democratic și empatic – sprijinind autonomia și relaționarea – au sportivi mai implicați și mai rezilienți (Mageau & Vallerand, 2003). În plus, cluburile care pun accent pe incluziune, pe respect și pe colaborare au mai multe șanse să păstreze copiii în activitate pe termen lung.
Părinții au un impact major asupra participării
Sprijinul lor emoțional, încurajarea și interesul pentru experiența copilului (nu doar pentru rezultate) sunt esențiale (Wiese-Bjornstal et al., 2009). Mesaje de genul „Mă bucur că îți place la antrenamente” sau „Îmi place că ești consecvent în ceea ce faci” pot avea un impact mai mare decât un simplu „Ai câștigat?”
În plus, ascultarea este esențială. Copiii au perspective și nevoi proprii, iar a le oferi ocazia să le exprime îi face să simtă că sportul este un loc sigur și al lor (Weiss & Ferrer-Caja, 2002). Întrebări de genul „Cum te-ai simțit la antrenament?” sau „Ce ți-a plăcut cel mai mult astăzi?” deschid uși spre discuții valoroase.
Atunci când copiii simt că au un cuvânt de spus – de exemplu, ce rol joacă într-o echipă sau cum să-și seteze obiectivele – se simt mai motivați și mai conectați cu sportul (Ryan & Deci, 2000). Aceasta cultivă un sentiment de autonomie, esențial pentru o participare pe termen lung. Totuși, pentru a menține interesul și a evita plictiseala, copiii ar trebui să fie expuși la mai multe sporturi și activități (Brewer, 2009). Diversitatea dezvoltă abilități motorii variate și previne specializarea timpurie, suprasaturația sau epuizarea („burnout”).
Participarea la sport nu ar trebui să fie un drum pavat cu stres și frică de eșec, ci o aventură plină de descoperiri, prietenii și lecții de viață. Copiii și adolescenții merită un mediu în care efortul este la fel de prețuit ca victoria și în care fiecare are un loc și un rol. Părinții, antrenorii și cluburile au responsabilitatea – și bucuria – de a planta semințele pasiunii și ale echilibrului. În cele din urmă, cea mai mare victorie nu este un trofeu, ci un copil care își găsește bucuria și încrederea în propriul corp și în mișcare.
Referințe
- Brewer, B. W. (2009). Sport Psychology. Chichester, UK: Wiley-Blackwell.
- Duda, J. L., & Balaguer, I. (2007). Coach-created motivational climate. În S. Jowett & D. Lavallee (Eds.), Social Psychology in Sport (pp. 117–130). Champaign, IL: Human Kinetics.
- Mageau, G. A., & Vallerand, R. J. (2003). The coach–athlete relationship: A motivational model. Journal of Sports Sciences, 21(11), 883–904.
- Ryan, R. M., & Deci, E. L. (2000). Intrinsic and extrinsic motivations: Classic definitions and new directions. Contemporary Educational Psychology, 25(1), 54–67.
- Weiss, M. R., & Ferrer-Caja, E. (2002). Motivational orientations in sport. În T. Horn (Ed.), Advances in Sport Psychology (pp. 115–155). Champaign, IL: Human Kinetics.
- Wiese-Bjornstal, D. M., LaVoi, N. M., & Omli, J. (2009). Child and adolescent development and sport participation. În B. W. Brewer (Ed.), Sport Psychology (pp. 97–112). Chichester, UK: Wiley-Blackwell.
- Williams, J. M., & Krane, V. (2015). Applied Sport Psychology: Personal Growth to Peak Performance (7th ed.). New York, NY: McGraw-Hill.
