Galette cu vișine este de fapt ceea ce popular numim o tartă rustică, preparat care a acaparat instagramul zilelor noastre. Aromată, plină de culoare și cu un gust irezistibil, acest desert cu siguranță te va cuceri.
Ingrediente
- 1 pungă Visine Edenia 450 g
- 200 g făină
- 25 g zahăr brun
- un praf de sare
- 100 g unt rece tăiat bucăți
- 1 ou
- 1-2 linguri apă rece
- 2 linguri zahăr pentru vișine
- 1 lingură amidon de porumb
Mod de preparare
- Amestecă făina, sarea și zaharul cu untul rece tăiat bucăți până când compoziția devine sfărâmicioasă.
- Adaugă oul și 1-2 linguri apă rece până când devine aluat.
- Pune-l la rece, învelit în folie alimentară pentru 30 de minute.
- Între timp, pregătește umplutura: decongelează vișinele, pune 2 linguri de zahăr și 1 de amidon și lasă-le la scurs.
- Întinde aluatul pe blatul pudrat cu făină.
- Pune în mijloc vișinele. Adună marginile aluatului peste fructe, lasă mijlocul liber. Unge cu ou bătut marginile si presară puțin zahăr peste toată tarta.
- Coace tarta la 200 °C aproximativ 30 minute sau pana când devine rumenă.
Yummy, ce parfum apetisant! Poftă bună!