Federația Română de Ciclism l-a selectat pe Ede Molnar, Campionul European 2023 la MTB XCE, ca participant la Jocurile Olimpice de la Paris, ca urmare a numărului de puncte acumulate în procesul de calificări din ultimii doi ani.
Ede Molnár a câștigat de curând, la Paris, prima rundă a Cupei Mondiale de MTB XCE 2024, Mountainbike 2024 UCI Mountain Bike Eliminator World Cup, sub culorile echipei de club, BikeXpert SuperBet.
În 2023, Ede Molnar, 28 ani, s-a concentrat asupra probei de MTB eliminator după ce în 2022 a obţinut o medalie de bronz tot la Europene, iar munca sa şi-a arătat rapid roadele la Campionatul European din Turcia, în Sakarya, unde a urcat în 2023 pe prima treaptă a podiumului, câştigând medalia de aur mult râvnită şi totodată cel mai important rezultat din palmaresul său. În 2023, Ede a participat la trei din cele şase etape ale Cupei Mondiale, clasându-se pe locul 27 în ierarhia finală.
După două cicluri olimpice în care a contribuit activ la calificarea României, Ede va fi la prima lui participare la Jocurile Olimpice.
Ede Molnar se află pe locul 111 al clasamentului mondial individual, România clasându-se pe poziția a 15-a pe națiuni. Aceasta este a doua ediție consecutivă a Jocurilor Olimpice la care Team Romania se califică la disciplina mountain bike, prima calificare fiind la Tokyo 2020, unde Vlad Dascalu, a terminat pe un superb loc 7.
Ede se află momentan în clasamentul Cupei Mondiale UCI MTB Eliminator pe locul 4.


