Cele 15 minute de succes

Sportivul de înaltă performanță este principalul actor vizibil în scena unui divertisment bazat pe putere și abilități la nivel mondial. El își dedică viața pentru a urca pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, acolo unde se intonează imnul unei națiuni, acolo unde poporul este mândru să se identifice cu performanța acelui OM al cărui succes nu mai este despre sine, ci despre noi toți.

În spate, există un drum lung marcat de victorii mici și eșecuri dureroase care servesc ca lecții pentru optimizarea proceselor următoarelor cicluri de pregătire, pentru dezvoltarea personală și pentru împingerea limitelor fizice și mentale la un nivel superior. În spate, există renunțări și privări pentru menținerea unui stil de viață adecvat. În spate, există o luptă și o tendință permanentă la resemnificare pentru ca sportivul să reușească să-și mențină PASIUNEA și motivația de a obține EXCELENȚA. După cortină, există lacrimi și multă singurătate în lupta pentru a fi demn de admirația celorlalți, pentru a deveni campion și pentru a se menține cât mai sus.

Sportivii strălucesc 15 minute în ochii tuturor

Asta se întâmplă doar atunci când sunt pe podium, apoi ei dispar din percepția și psihismul tuturor. La primul eșec sunt desființați ca performanță, ca oameni, iar cu cât succesul a fost mai strălucitor, cu atât reacția colectivă a națiunii la un eșec ulterior este mai vehementă și cu valențe mai puternice de anihilare. 

Pe lângă stresul fizic și de competiție, sportivii de înaltă performanță se confruntă cu o gamă unică de factori de stres în mediul de antrenament și în mediul competițional, inclusiv presiunile unui control public sporit prin mainstream și social media, rețele de sprijin limitate din cauza relocării, dinamica de grup și potențialul real de accidentare. Atitudinea publicului raportată la performanțele lor determină modificări substanțiale în percepția asupra sieși, asupra potențialului, asupra randamentului/eficienței și asupra raportului investiție (sacrificiu)/recompense (beneficii).

Modalitățile prin care sportivii evaluează și se confruntă cu acești factori de stres pot fi un determinant puternic al impactului pe care îl au factorii de stres atât asupra sănătății mentale, cât și asupra succesului lor sportiv.

Nimeni nu-și dorește mai mult ca sportivul însuși – succesul.

Presiunea publicului și reacțiile distorsionate nu fac altceva decât să pună o povară în plus în spatele sportivului sau să-l facă să-și dorească prea mult… atât de mult încât să se sufoce

Menținerea TRADIȚIEI olimpice a României și anume aceea ca sportivii români să urce pe podiumurile de premiere, iar noi toți să trăim cu MÂNDRIE NAȚIONALĂ momentele solemne în care se ridică drapelul și se intonează imnul ține de fiecare dintre noi. 

Sportivii trebuie valorizați și admirați de-a lungul întregii cariere sportive. 

Pentru a-și putea manifesta întregul potențial, sportivii trebuie să se simtă securizați și integrați de comunitatea din care fac parte. Sentimentul de identitate națională depinde de felul în care are procesul de interiorizare a reperelor identitare reprezentate de elementele de ordin comun printre care și diversele practici sociale și simbolistica locală, comunitară. 

Performanța înseamnă proces, înseamnă re-inventări, înseamnă o dinamică continuă față de care trebuie să manifestăm acceptare și răbdare.

Sportivii noștri nu sunt ai noști doar în cele 15 minute de glorie, cât sunt pe podium și cât putem să diseminăm informația la nivel comunitar. Sportivii ne reprezintă în fiecare zi. 

TeamRomania înseamnă România și o parte din istoria unei națiuni.

Articolul precedent
Articolul următor

Discover

Fuelled by

spot_imgspot_img

Romania for Gold

Rolul antrenorului în motivarea sportivilor

Climatul motivațional creat în jurul sportivului – fie el orientat spre îmbunătățire sau strict spre învingerea adversarilor – colorează experiența de zi cu zi...

Climatul motivațional în echipă 

Teoria autodeterminării ne-a arătat importanța satisfacerii nevoilor de autonomie, competență și relaționare: un sportiv care se simte autonom, capabil și susținut va avea o...

Teoria autodeterminării și nevoile psihologice de bază

Motivația în sport este un construct complex, însă esențial pentru atingerea performanței și menținerea bucuriei de a practica. Am văzut cum motivația intrinsecă –...

Motivația în sport

Motivația reprezintă forța internă care îi determină pe sportivi să își atingă potențialul maxim și să persevereze în antrenamente și competiții. Este acel impuls...

Încrederea în sport. Secretul din culisele performanței

Încrederea este ca un combustibil invizibil al performanței sportive. Atunci când există, totul pare posibil, iar când lipsește, și cele mai simple sarcini pot...