Jucatorul de tenis de masă Eduard Ionescu a devenit de azi al 92-lea membru al Echipei Olimpice Team Romania pentru Jocurile Olimpice de la Paris după ce Federația Internațională de Tenis de Masă a omologat clasamentul mondial.
Eduard Ionescu este al 5-lea sportiv de la tenis de masă care se califică la Jocurile Olimpice Paris 2024. El este debutant la competiția olimpică.
Ovidiu Ionescu, calificat deja la dublu mixt alături de Bernadette Szocs, a primit confirmarea că va intra şi în întrecerile de simplu, tot grație poziției pe care o ocupă în ierarhia mondială de la simplu.
În competiția olimpică de tenis de masă România va fi reprezentată la feminin, la echipe şi simplu, la masculin, la simplu, şi la dublu mixt.
Team Romania are acum 92 sportivi calificați.
Succes, Eduard! Bine ai venit în Echipa Olimpică Team Romania!
Sursa: COSR


